Elena Udrea se implică în soarta Cazinoului din Constanţa
Cazinoul din Constanţa, emblemă a oraşului, ajuns în paragină în condiţiile în care nu a mai fost renovat din anii ’80, este, de câteva luni, subiect de dispută după ce Radu Mazăre a anunţat că îl vinde. Miercuri, consilierii locali urmează să decidă dacă obiectivul va trece în administrarea MDRT....
A început programul „Litoralul pentru toţi”
Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Asociaţia Litoral – Delta Dunării şi Patronatul ANAT au semnat un protocol de colaborare pentru unificarea programelor sociale „O săptămână la mare” şi „Litoralul pentru toţi”, pentru utilizarea aceloraşi tarife şi comisioane. „În acest sens, în urma unor consultări preliminare cu membrii de pe...
Plajele din Mamaia, Constanţa şi Eforie vor fi refăcute cu 150 milioane de euro
Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (ABADL) vrea să refacă plajele din Mamaia, Constanţa şi Eforie, care au afectate de procesul de eroziune costieră, astfel că ABADL vrea să acceseze 150 milioane euro din fonduri europene pentru a finanţa aceste investiţii. „Estimăm că în luna octombrie vom depune documentaţia...
Fostul primar al comunei Horia cercetat pentru înşelăciune
Gigel Sava, fost primar al comunei Horia, din judeţul Constanţa, şi Emilian Sava, administrator al unei firme, au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie pentru că au înşelat cu peste de euro Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA), informează DNA. Potrivit DNA, fostul primar a fost trimis în...
„În iunie 2012 Autostrada Soarelui va fi terminată”
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Anca Boagiu, a declarat vineri că, în luna iunie a anului viitor, Autostrada Soarelui va fi finalizată, fiind deschise deja ofertele pentru alegerea constructorului tronsonului Cernavodă-Medgidia. „În luna iunie 2012 Autostrada Bucureşti-Constanţa va fi finalizată. Pot să vă spun că astăzi au fost deschise ofertele pentru alegerea...
Laurenţiu Mironescu a fost chemat la DNA pentru a asista la percheziţia informatică
Fostul secretar general al Ministerului de Interne, Laurenţiu Mironescu, s-a prezentat la DNA, marţi, unde a asistat la percheziţia informatică făcută de procurorii anticorupţie asupra celor trei laptopuri ale sale ridicate în urma descinderilor din Portul Constanţa. La ieşirea din sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Mironescu a declarat că a...
Pescar electrocutat pe mare
Un pescar a murit, joi, pe mare, în zona staţiunii Eforie Sud, din cauza unei descărcări electrice produse în timpul unei furtuni. Potrivit reprezentanţilor poliţiei, Georgică Fulger, de 52 de ani, din Constanţa, se afla cu un prieten la pescuit. Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, ei au decis să...
Fregata „Regele Ferdinand” a revenit în ţară
Ministrul Apărării, Gabriel Oprea, a afirmat joi, la ceremonia organizată în Portul Constanţa la întoarcerea în ţară a fregatei Regele Ferdinand, că militarii care au participat la misiunea în Marea Mediterană au arătat o imagine corectă a României – a onoarei, a curajului, a angajamentului asumat. Fregata „Regele Ferdinand”...
Constănţenii vor decide soarta Cazinoului
Proiectul de hotărâre privind vânzarea Cazinoului din Constanţa a fost amânat, în şedinţa de vineri a Consiliului Local Constanţa, soarta acestuia urmând să fie decisă în urma unui sondaj. Şedinţa de consiliu, desfăşurată la un hotel din staţiunea Mamaia, a fost destul de agitată. La şedinţă a participat şi preşedintele...
Calitatea apei de îmbăiere este bună şi foarte bună pe tot litoralul
Toate zonele de îmbăiere de pe litoralul românesc sunt de categorie foarte bună şi bună, arată ultimele analize privind calitatea apei de îmbăiere făcute de către reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Constanţa. Astfel, potrivit DSP Constanţa, toate probele de apă prelevate din cele 25 de zone de îmbăiere aflate...










