FMI va trimite banii României pe 1 iulie
Fondul Monetar Internaţional (FMI) va primi chiar sâmbătă din partea României documentele semnate cu noile măsuri, boardul FMI urmând să se întrunească cel mai probabil pe 30 iunie şi să acorde banii pe 1 iulie, a declarat, sâmbătă, ministrul de finanţe, Sebastian Vlădescu. „FMI primeşte documentele sâmbătă, intră în board pe 30...
Oficialii BNR fac haz: „Măsurile Guvernului sunt doar intervenţii la câteva case care ard”
Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR Mugur Isărescu, a declarat sâmbătă, la Realitatea TV, că măsurile propuse de Guvern nu sunt anticriză, ci doar „intervenţii ale pompierilor” la câteva case care ard, măsurile anticriză constând de altfel în investiţii. „Am auzit că sunt măsuri anticriză (măsurile propuse de Guvern). Nu sunt...
Plan de 750 miliarde de euro pentru a combate criza economică din Europa
Uniunea Europeană a ajuns la un acord privind un plan curajos de salvare, evaluat la 750 de miliarde de euro, într-un efort de a împiedica propagarea crizei elene, care ameninţă în prezent stabilitatea pieţelor financiare din lume. Banii vor putea fi folosiţi pentru a ajuta economiile din Zona euro care se...
Grecia va primi bani atât de la UE cât şi de la FMI
Grecia va beneficia în următorii trei ani de un pachet financiar comun UE-FMI în valoare de 110 miliarde de euro, un ajutor financiar fără precedent din care statele din zona euro vor achita 80 de miliarde de euro, un efort faţă de care Atena trebuie să se achite prin măsuri...
FMI a cerut majorarea TVA la 25%
Ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, susţine că există mai multe variante referitoare la creşterea cotei unice şi a TVA, dar că nu s-a discutat încă despre majorarea TVA la 25%, după ce surse guvernamentale au declarat că FMI a cerut majorarea cotei unice la 20% şi a TVA la 25%. „Există mai multe variante....
România este penultima la atragerea fondurilor europene
România se clasează pe penultimul loc în UE între ţările care au reuşit să atragă fonduri europene pentru proiecte de infrastructură, energie sau ocupare aferente perioadei 2007-2013, respectiv 14,1% din alocarea totală de 19,6 miliarde euro, cel mai prost la acest capitol stând Grecia, potrivit CE. Potrivit EUobserver, care...
FMI a alimentat criza economică în Europa de Est
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a alimentat în 2009 criza economică în Europa Centrală şi de Est, prin crearea unei situaţii care a forţat statele din regiune să-i solicite ajutorul, a declarat viceguvernatorul băncii centrale a Cehiei, Mojmir Hampl, într-un interviu acordat unui ziar austriac. Potrivit acestuia, FMI a interpretat...
Ianukovici vrea reluarea cooperarii cu FMI
Presedintele ucrainean Viktor Ianukovici a declarat vineri ca o reluare rapida a cooperarii tarii cu Fondul Monetar International (FMI), al carui program pentru ajutarea Kievului este suspendat in prezent, trebuie sa fie una dintre prioritatile noului guvern. „Reluarea cooperarii cu FMI este, fara nici o indoiala, unul dintre lucrurile...

