Sorin Ovidiu Vîntu şi complicii săi rămân după gratii
Tribunalul Bucureşti arată, în motivarea deciziei de arestare a lui Sorin Ovidiu Vîntu, că acesta a fost „iniţiatorul întregul demers infracţional” în ceea ce priveşte favorizarea lui Nicolae Popa, iar din acest punct de vedere „periculozitatea socială a acestui inculpat reliefându-se pregnant”. În ceea ce priveşte „mobilul” lui Vîntu,...
Poliţiştii constănţeni au descoperit într-o casă 900 de ghivece cu cannabis
Şase persoane au fost surprinse în flagrant, de poliţiştii constănţeni, în timp ce sustrăgeau dintr-un rezervor aproximativ 35 de tone de produs petrolier, iar în urma percheziţiilor domiciliare s-au descoperit la una dintre persoane 900 de ghivece cu cannabis. Poliţişti ai Serviciului de Investigare a Fraudelor Constanţa, beneficiind de...
Nouă tineri constănţeni au fost reţinuţi pentru trafic de droguri
Nouă persoane din Constanţa sunt cercetate după ce, în urma unor percheziţii în Constanţa, Năvodari şi Cernavodă, s-au descoperit în locuinţele lor mai multe feluri de droguri, iar liderul grupării este cercetat şi pentru exploatarea sexuală a două tinere, dintre care una minoră. Potrivit unui comunicat remis sâmbătă de Poliţia Română,...

