Nouă tineri constănţeni au fost reţinuţi pentru trafic de droguri
Nouă persoane din Constanţa sunt cercetate după ce, în urma unor percheziţii în Constanţa, Năvodari şi Cernavodă, s-au descoperit în locuinţele lor mai multe feluri de droguri, iar liderul grupării este cercetat şi pentru exploatarea sexuală a două tinere, dintre care una minoră. Potrivit unui comunicat remis sâmbătă de Poliţia Română, nouă constănţeni sunt cercetaţi pentru trafic de droguri, în timp ce coordonatorul reţelei este acuzat şi pentru exploatare sexuală a unor tinere. Membrii reţelei acţionau în municipiile Bucureşti şi Constanţa, precum şi în oraşele Medgidia şi Cernavodă, în mediul liceenilor, cărora le ofereau spre vânzare droguri. Poliţiştii susţin că activitatea reţelei a fost documentată începând cu 9 februarie, atunci când Ovidiu S., de 24 de ani, din Cernavodă, coordonatorul reţelei, a fost depistat în flagrant în timp transporta, în autoturismul cu care se deplasa, 5 grame de haşiş şi 19 comprimate de drog sintetic de mare risc. În aceeaşi zi, poliţiştii au făcut şase percheziţii domiciliare în municipiul Constanţa şi în oraşele Năvodari şi Cernavodă, la locuinţele lui Ovidiu S., Robert B., Sorin E., membri ai reţelei, unde au găsit 9 grame de haşiş, 3,6 grame de cannabis, o ţigaretă confecţionată artizanal cu conţinut de cannabis, 0,5 grame pulbere de drog de mare risc, 0,4 grame de mefedronă, precum şi mai multe ghivece în care se cultiva cannabis. Ulterior, pe 12 aprilie, a fost identificat şi prins în flagrant Valentin P., de 24 de ani, din Cernavodă, care deţinea, în vederea comercializării, 100 de comprimate de drog sintetic de mare risc. Ca urmare a extinderii cercetărilor, poliţiştii au identificat şi alţi membrii ai reţelei, astfel că la data pe 21 aprilie 2010, în baza autorizaţiilor de percheziţie emise de instanţă, au fost efectuate alte două percheziţii domiciliare la locuinţele lui Marian T. şi Dragoş Ş., ambii de 21 de ani, din Cernavodă, autorităţile găsind 110 grame de haşiş şi 44 de comprimate drog de mare risc. Totodată, în locuinţa lui Şerban Marian T. au fost găsiţi trei tineri, cu vârste cuprinse între 19 şi 21 de ani, care consumau haşiş. Mai mult, s-a stabilit şi faptul că liderul reţelei a racolat două tinere, una de 14 ani şi una de 21, cărora le oferea droguri de consum şi pe care le exploata sexual într-un apartament din Constanţa. Clienţii pentru cele două fete erau racolaţi prin mica publicitate din cotidianele locale, iar banii ajungeau la Ovidiu S. Cei nouă suspecţi au dosare penale pentru trafic de droguri de mare risc, deţinere în vederea consumului propriu de droguri de risc şi de droguri de mare risc, cât şi trafic de persoane în vederea exploatării sexuale a acestora, fapte pedepsite cu închisoare de la 2 ani la 20 de ani. Mai mult, Ovidiu S. a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, ceilalţi membri ai reţelei fiind cercetaţi în libertate. Potrivit sursei citate, ancheta a fost desfăşurată de poliţişti ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, sub supravegherea procurorilor DIICOT- Serviciul Teritorial Constanţa, sprijiniţi de forţe ale Grupării Mobile de Jandarmi Tomis, poliţişti din cadrul Poliţiei Cernavodă şi luptători DPIR de la IPJ Constanţa.





Lasă un răspuns