După ce a prejudiciat statul român, Said Baaklini va răspunde în faţa legii
Said Baaklini, libanezul dat în urmărire internaţională de DNA pentru returnări ilegale de TVA, a fost adus în România sub escortă militară, au declarat surse judiciare, care au precizat că omul de afaceri a fost încarcerat în arestul Poliţiei Capitalei. Libanezul a fost prins în Bulgaria la sfârşitul lunii noiembrie, după...
Convorbirile telefonice „ambigue” nu pot fi probe pentru cercetarea lui Banias
În dosarul returnării ilegale de TVA de la UCM Reşiţa au existat iniţial convorbiri telefonice ambigue purtate de senatorul Mircea Banias, însă niciuna nu a fost suficient de clară pentru a fi probă, motiv pentru care parlamentarul a fost scos de sub urmărire penală, potrivit rechizitoriului DNA. Potrivit rechizitoriului...
Bogatu şi complicii săi au fost trimişi în judecată pentru rambursări de TVA
Procurorii anticorupţie au decis trimiterea în judecată a lui Said Baaklini, a directorilor UCM Reşiţa Adrian Chebuţiu şi Adrian Ciorolan Preda, precum şi a directorului de la Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, Eugen Bogatu, în dosarul privind rambursarea de TVA de 60 de milioane de euro. Potrivit unui comunicat remis joi...
Trimiteri în judecată în dosarul UCM, Banias scos de sub urmărire
Trimiteri în judecată în dosarul UCM, Banias scos de sub urmărireSaid Baaklini, Adrian Chebuţiu, Coriolan Adrian Preda şi Eugen Bogatu au fost trimişi în judecată în dosarul UCM Reşiţa, procurorii anticorupţie dispunând scoaterea de sub urmărire penală în această cauză a senatorului democrat-liberal de Constanţa Mircea Banias. … Citeste...
Vîntu şi-a pus piciorul în ghips cu o zi înaintea unor audieri în dosarul UCM Reşiţa
Vîntu şi-a pus piciorul în ghips cu o zi înaintea unor audieri în dosarul UCM ReşiţaSorin Ovidiu Vîntu şi-a pus piciorul în ghips cu o zi înainte să se prezinte la noi audieri. Nu în dosarul legat de Nicoale Popa, ci în dosarul UCM Reşiţa. Cel puţin asta susţin...
Bogatu, Baaklini şi Chebuţiu rămân în arest cel puţin până pe 20 februarie
Magistraţii ÎCCJ au decis, sâmbătă, să prelungească până pe 20 februarie mandatele de arestare ale omului de afaceri Said Baaklini, directorului executiv şi directorului general al UCM Reşiţa, Adrian Coriolan Preda şi Adrian Chebuţiu şi şefului Administrastraţiei Porturilor Maritime, Eugen Bogatu. Procurorii DNA fac cercetări cu privire la mai multe persoane, în...
Directorul Direcţiei Domenii Portuare, Eugen Bogatu, a fost reţinut
Procurorii anticorupţie cer Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) arestarea directorului din cadrul Administraţiei Porturilor Maritime Constanţa, Eugen Bogatu, reţinut în cazul returnării ilegale de TVA în valoare de 60 de milioane de euro, în care sunt arestaţi doi directori de la UCM Reşiţa. Eugen Bogatu a fost...
Mircea Banias a fost pus oficial sub acuzare
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au adus, luni, la cunoştinţă acuzaţiile senatorului PDL Mircea Banias, învinuit în dosarul privind vânzarea unor motoare industriale de la UCM Reşiţa firmei lui Said Baaklini, achiziţie ce a condus la o restituire de TVA în valoare de 60 milioane euro. Surse judiciare au declarat...
Senatorul Mircea Banias are calitatea de făptuitor în dosarul „UCM Reşiţa”
Senatorul Mircea Banias are calitate de făptuitor în dosarul în care sunt cercetaţi doi directori ai UCM Reşiţa şi un om de afaceri libanez, potrivit declaraţiilor făcute de procurorul DNA luni, în faţa Completului de 5 judecători al ÎCCJ, care a judecat recursurile în acest caz. Completul de 5 judecători...







