In baza unei analize a programului de guvernare, PNL ar putea initia o motiune de cenzura impotriva guvernului Ponta III
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă tinuta la sediul PNL Constanţa, că nu a citit, deocamdată, programul de guvernare al Guvernului, dar că acesta va fi analizat, iar apoi liberalii vor decide dacă iniţiază sau nu o moţiune de cenzură. „Nu fac acum comentarii...
S-a dat startul la curatenie in orasul Cernavoda
Încă de la începutul lunii februarie, Primăria Cernavodă a distribuit în teren echipe specializate, care să schimbe radical înfîţişarea oraşului în prag de primăvră. Programul de curăţenie va cuprinde cosmetizarea arborilor, igienizarea parcurilor, repararea trotuarelor şi, nu în ultimul rând plombarea străzilor. Avînd în vedere că odată cu topirea...
Gloria Bistriţa la un pas de desfiinţare
Antrenorul echipei Gloria Bistriţa, Nicolae Manea, a declarat că situaţia financiară a clubului este atât de gravă încât gruparea ardeleană se află în pragul desfiinţării şi că fotbaliştii i-au transmis că nu mai joacă dacă nu li se achită banii pentru chirii. „Suntem pe buza prăpastiei, s-ar putea să...
„Radu, ce mai vrei, o autostradă, un secretar de stat?”
Tronsonul Cernavodă – Medgidia al Autostrăzii Soarelui a fost deschis, joi, şi se va circula pe o singură bandă pe sens, în regim de drum naţional, la inaugurare premierul Victor Ponta întrebându-l pe primarul Constanţei, Radu Mazăre: „Radu, ce mai vrei, o autostradă, un secretar de stat?”. Tronsonul Cernavodă...
„UDMR vinde marfa la cel mai mic preţ”
Preşedintele CNMT, Tokes Laszlo, afirmă că declaraţia liderului PSD, Victor Ponta, potrivit căreia şi-ar dori ca UDMR să intre în Parlament, „şi nu partidul lui Tokes”, este „supărătoare”, adăugând că partidelor româneşti le place Uniunea „pentru că UDMR vinde marfa cu preţul cel mai scăzut”. Preşedintele CNMT, Tokes Laszlo, a declarat, marţi,...
Vine căldura la Mangalia!
Locuitorii din Mangalia ar putea avea căldură începând de marţi seară după ce reprezentanţii primăriei au semnat ordinele de plată către Callatis Therm şi după ce viceprimarul Constantin Filimon a revenit asupra notificării trimise societăţii de termoficare privind încetarea contractului. „Am încercat să rezolv situaţia căldurii împreună cu consilierii,...
Tecău a fost premiat pentru trofeul de la Australian Open
Jucătorul Horia Tecău, care după rezultatele obţinute la Australian Open a depăşit suma de un milion de dolari câştigaţi din tenis, a declarat, luni, la sosirea în ţară, că se concentrează pe jocul său şi nu pe banii din cont. „Eu mă concentrez pe jocul meu, nu pe banii din cont. Ar trebui...
Andrei Pavel a fost dat afară de la FRT
Fostul tenisman Andrei Pavel a declarat, într-un interviu, că jucătorii Gabriel Trifu şi Horia Tecău l-au anunţat că a fost demis din funcţia de căpitan nejucător al echipei României de Cupa Davis, dar că federaţia nu i-a comunicat acest lucru. „M-au sunat Gabriel Trifu şi Horia să-mi spună că m-au dat afară....
Tom Jones vine în România
Celebrul cântăreţ britanic Tom Jones va susţine în 17 noiembrie un concert la Sala Palatului din Bucureşti, în cadrul turneului de promovare a celui mai nou album al său, au anunţat, miercuri, organizatorii evenimentului. Pentru concert au fost puse în vânzare de bilete, care costă între 149 şi 852...
Said Baaklini a fost audiat 11 ore la DNA
Omul de afaceri libanez, Said Baaklini, învinuit în dosarul privind falimentarea Rodipet, a plecat miercuri seara de la sediul DIICOT după aproape 11 ore în care a dat declaraţii în faţa anchetatorilor. Baaklini a plecat însoţit de avocatul său, însă cei doi au refuzat să dea declaraţii jurnaliştilor. Omul de...