Said Baaklini a fost audiat 11 ore la DNA
Omul de afaceri libanez, Said Baaklini, învinuit în dosarul privind falimentarea Rodipet, a plecat miercuri seara de la sediul DIICOT după aproape 11 ore în care a dat declaraţii în faţa anchetatorilor. Baaklini a plecat însoţit de avocatul său, însă cei doi au refuzat să dea declaraţii jurnaliştilor. Omul de afaceri libanez Said Baaklini s-a prezentat, miercuri dimineaţa, la sediul DIICOT, pentru a fi audiat în dosarul privind falimentarea Rodipet, în care este pus sub învinuire. Audierea lui Baaklini vine după ce, vinerea trecută, procurorii DIICOT şi poliţiştii au făcut nouă percheziţii la sediul şi punctele de lucru ale SC Libarom Agri SRL, precum şi la locuinţa lui Said Baaklini. Cele nouă percheziţii sunt făcute în vederea ridicării mai multor documente financiare contabile şi a altor mijloace materiale de probă utile în soluţionarea cauzei.
De altfel, acţiunea de vineri este o continuare a documentării investigative realizate de către procurorii DIICOT în dosarul privind activitatea infracţională derulată prin intermediul SC Rodipet SA ( actual SC Network Press Concept SA) de către Awdi Hassan şi alţii. La desfăşurarea acţiunii au participat ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Bucureşti şi ai Jandarmeriei Române. Pe de altă parte, procurorii DIICOT au început, în iunie 2010, urmărirea penală faţă de nouă persoane, care, sub coordonarea lui Hassan şi Mehdi Awdi, au produs un prejudiciu total de 35,5 milioane de euro societăţii Rodipet, prin încheierea mai multor contracte defavorabile societăţii. La momentul respectiv, au avut loc mai multe perchetiţii, atât în Bucureşti, cât şi în judeţele Constanţa şi Ilfov, „în vederea documentării activităţii infracţionale desfăşurate de grupul infracţional organizat ce a avut ca scop însuşirea, folosirea şi traficarea activelor SC Rodipet SA, (actual SC Network Press Concept SA) şi transferul ulterior al sumelor de bani şi bunurilor cunoscând că provin din săvârşirea infracţiunilor”. Procurorii anticorupţie au decis, la începutul anului, trimiterea în judecată a lui Said Baaklini, a directorilor UCM Reşiţa Adrian Chebuţiu şi Adrian Ciorolan Preda, precum şi a directorului de la Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, Eugen Bogatu, în dosarul privind rambursarea de TVA de 60 de milioane de euro.
Lasă un răspuns