Tatăl adjunctului ambasadorului SUA la Bucureşti a bombardat câmpurile petroliere ale României
Adjunctul ambasadorului SUA la Bucureşti, Jeri Guthrie-Corn, a amintit luni, într-un discurs rostit de Memorial Day, că tatăl său a fost unul dintre aviatorii americani care s-au aflat în misiune în România în timpul celui de al Doilea Război Mondial. „Cu 45 de ani înainte de prima mea sosire la Bucureşti, tatăl meu a fost unul dintre miile de aviatori care au străbătut cerul României. La a 13-a misiune de bombardament asupra câmpurilor petroliere folosite de Hitler, avionul său a fost grav avariat, iar el şi echipajul său au fost nevoiţi să se paraşuteze deasupra Iugoslaviei. Capturat şi devenit prizonier de război, tatăl meu a supravieţuit războiului şi a revenit acasă, unde mi-a povestit de acele ţări îndepărtate, despre oamenii alături de care a luptat”, a relatat oficialul american. Oficiali americani şi reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale au adus luni un omagiu militarilor americani şi români care luptă împreună în teatrele de operaţiuni, într-o ceremonie organizată la Monumentul Eroilor Americani din Parcul Cişmigiu, cu prilejul Memorial Day. Adjunctul şefului misiunii diplomatice a SUA la Bucureşti, Jeri Guthrie-Corn, a amintit că 400 de aviatori americani şi-au pierdut viaţa în România în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Ramăşiţele unora dintre ei au fost repatriate, în sicrie acoperite cu drapelul SUA. Guthrie-Corn a evocat şi soldaţii români care şi-au pierdut recent viaţa în Afganistan. „Cu doar câteva săptămâni în urmă, doi militari români – caporalul Laurenţiu Lixandru şi caporalul Ionel Marinescu – s-au întors acasă la familiile şi la camarazii lor care îi plângeau, în sicrie înfăşurate în tricololorul românesc, pentru a fi înmormântaţi ca nişte eroi”, a afirmat Jeri Guthrie-Corn. La rândul său, Dan Ghica-Radu, adjunctul şefului Statului Major General a făcut referire la cooperarea dintre România şi SUA în teatrele de operaţiuni. „Ne antrenăm împreună, luptăm împreună, murim împreună, atunci când Dumnezeu ne-o cere, şi suntem mândri de asta. Dorim să mulţumim cu acest prilej, în numele conducerii MApN, militarilor americani pentru colaborarea frăţească cu militarii români pe timpul îndeplinirii misiunilor din teatrele de operaţiuni, camaraderie care dovedeşte faptul că acţionăm pentru îndeplinirea unor ţeluri comune”, a spus adjunctul şefului Statului Major General. Statele Unite comemorează luni Memorial Day, ziua dedicată soldaţilor americani căzuţi la datorie.





Lasă un răspuns