Tom Jones este aproape de un record


Legendarul cântăreţ  britanic Tom Jones, în vârstă de 70 de ani, este foarte aproape să stabilească un nou record de longevitate în fruntea clasamentelor muzicale, după ce ultimul său disc a intrat direct pe locul 2 în Top 40 Albums din Marea Britanie, notează presa internaţională. Albumul intitulat „Praise & Blame” se află înaintea discurilor semnate de Lady Gaga, Kylie Minogue, Alicia Keys, Rihanna, Muse şi Enrique Iglesias. Pentru a stabili recordul celui mai vârstnic cântăreţ ajuns pe primul loc, Tom Jones trebuie să-l detroneze pe Eminem, care conduce în Top 40 Albums cu cel mai nou disc al său, „Recovery”. „Îl apreciez pe Eminem pentru că îmi place muzica rap. E o adevărată artă să pui punctul pe i aşa cum o fac artiştii de valoare din această categorie. Îmi amintesc când am lansat The Green Green Grass Of Home şi i-am detronat cu această piesă pe cei de la The Beach Boys, care erau pe primul loc cu „Good Vibrations”. E un sentiment extraordinar să fii în competiţie cu astfel de talente ale muzicii, iar asta simt şi astăzi faţă de Eminem”, a declarat Jones. Cu un timbru inconfundabil şi zeci de hit-uri lansate într-o carieră de aproape cinci decenii, Tom Jones este unul dintre cei mai populari artişti ai tuturor timpurilor. A abordat cu succes numeroase stiluri, de la rock şi country la soul, pop şi dance, iar discurile sale s-au vândut în peste 150 de milioane de exemplare.

Lasa un comentariu



Carti Remedii Naturale