In urma cu o saptamana, Tudorel Chesoi a ajuns presedintele interimar al Partidului National Taranist Crestin si Democrat. Aceasta onoare i-a revenit in urma excluderii din partid a lui  Aurelian Pavelescu. Noul lider va pregăti congresul din luna mai, fara a-şi dori un mandate la conducerea partidului. In acelasi timp, Chesoi afirma că nu-si doreste scaunul de edil al Constanţei. În şedinţa de la nivel national care a avut loc în data de 28 martie, Comitetul Naţional de Conducere al P.N.Ţ.C.D. a hotarat convocarea Congresului partidului, pentru noi legeri interne, eveniment care va avea loc în ziua de 16 mai 2015, la Bucureşti. „Am fost desemnat preşedinte având un proiect în spate pentru partid. Principala mea sarcină este să conduc Congresul din 16 mai, nu m-am gândit să candidez pentru preşedinţia partidului, dar mai mult ca sigur răspunsul va fi nu, chiar dacă am primit propunerea asta de la colegi, prieteni, cunoştinţe. Mi-am asumat interimatul, dar e mai bine ca partidul să fie condus de cineva de la Bucureşti. Interimatul pe care mi l-am asumat înseamnă înscrierea Congresului, deoarece, după cum îl cunosc eu pe Aurelian Pavelescu, acesta va contesta alegerea noii conduceri, astfel încât vom respecta întocmai procedurile ce reies din statut, pentru a termina tot circul acesta şi a ne putea organiza pentru viitor. De asemenea, imediat după Congres vom face un tur al organizaţiilor, cu scopul de a întări mesajul P.N.Ţ.C.D. pentru alegerile locale de anul viitor….sunt oameni care cred că sunt o variantă pentru Primăria Constanţa, mă simt onorat să aud şi le mulţumesc, dar nu este nevoie, acum, de o asemenea competiţie pentru mine. Dincolo de acest aspect, este o problemă şi cu Legea electorală care, modificată, va arăta că primarul să fie ales dintr-un singur tur, iar partidele mici sunt, din start, dezavantajate. A alege un primar dintr-un singur tur care să aibă jumate plus unul din numărul de votanţi, justifică majoritatea adevărată, însă un primar ales cu 15-20% nu poate fi considerat legitim. Altfel, din două tururi, recunosc că m-aş mai gândi să-mi depun candidatura, aş avea o şansă reală“, a declarat Tudorel Chesoi. T.D.