Twilight revine cu a patra serie


Cea de-a patra peliculă  din seria Twilight, „Breaking Dawn”, va fi lansată în noiembrie 2011, au anunţat studiourile de producţie Summit Entertainment, informează presa americană de specialitate. „Breaking Dawn”, ultimul roman din seria lui Meyer este cel mai mare dintre toate, astfel este posibil ca acesta să fie ecranizat în două părţi, dar studiourile de producţie nu au anunţat oficial dacă vor fi realizate două pelicule. „Breaking Dawn” va fi regizat de Bill Condon şi îi va aduce din nou pe marile ecrane pe actorii Kristen Stewart, Robert Pattinson şi Taylor Lautner. Cea de-a treia peliculă din serie, “The Twilight Saga: Eclipse”, regizată de David Slade, cu actorii Robert Pattinson, Kristen Stewart şi Taylor Lautner în distribuţie, va avea premiera oficială pe 24 iunie, în cadrul Festivalului de Film Los Angeles, informează presa americană de specialitate. Scriitoarea Stephanie Meyer a devenit celebră după publicarea romanului „Twilight”, în 2005, carte care s-a vândut în milioane de exemplare. Scriitoarea a fost încurajată să continue povestea eroilor, în romanele „New Moon”, „Eclipse” şi „Breaking dawn”. În 2008 a fost lansată prima peliculă bazată pe unul dintre romanele lui Meyer, „Twilight”, care a avut încasări de 190 de milioane de dolari în SUA, urmată în 2009 de „Twilight: New Moon”. În iunie 2010 urmează să fie lansată a treia peliculă din serie, „The Twilight Saga: Eclipse”. Peliculele spun povestea romanţată, cu accente de thriller, a unui tânăr vampir interpretat de britanicul Robert Pattinson, devenit sex simbol după apariţia în film.

Lasa un comentariu



Carti Remedii Naturale