Abba a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame, alături de trupele britanice Genesis şi The Hollies, la ceremonia de premiere din New York participând foştii membrii ai trupei suedeze Abba Benny Andersson şi Anni-Frid Lyngstad. Artiştii sunt eligibili pentru a face parte din Rock and Roll Hall of Fame la 25 de ani de la lansarea primului single. Foştii membri Abba, Benny Andersson şi Anni-Frid Lyngstad au acceptat trofeul, fiind singurii reprezentanţi ai trupei care au participat la ceremonia de la New York. „Vorbesc în numele tuturor, suntem foarte, foarte onoraţi”, a declarat Benny Andersson, care a adăugat că trupa nu se va mai reuni vreodată pe scenă. După ce a câştigat concursul Eurovision în 1974, Abba a lansat o serie de hit-uri, printre care „Knowing Me, Knowing You”, „Super Trouper”, care au făcut-o faimoasă în întreaga lume. În timpul ceremoniei de premiere Andersson a acompaniat-o la pian pe cântăreaţa country Faith Hill, care a interpretat melodia „The Winner Takes It All”. Alţi artişti premiaţi în cadrul ceremoniei anuale au fost cântăreţul raggae Jimmy Cliff şi  Iggy Pop and the Stooges.

Anual, artiştii şi trupele care merită să fie incluse în Rock and Roll Hall of Fame, sunt aleşi de 600 profesionişti ai industriei muzcale. Fondat la începutul anilor ’70, ABBA este unul dintre cele mai importante nume din istoria muzicii pop, cu peste 370 de milioane de discuri vândute în toată lumea. Compilaţia „Gold”, lansată în 1992, a înregistrat vânzări record de 26 de milioane de unităţi, fiind unul dintre cele mai populare albume din toate timpurile. Grupul s-a destrămat la începutul anilor ’80, când cei patru membri ai săi – Bjorn Ulvaeus, Benny Andersson, Agnetha Fältskog şi Anni-Frid Lyngstad – au optat pentru cariere solo, fără a egala însă succesul dobândit sub titulatura ABBA. Rock and Roll Hall of Fame, locul care reuneşte cele mai faimoase nume ale muzicii secolului XX, este un muzeu din Cleveland, Ohio, SUA, dedicat industriei muzicii şi istoriei unor artişti, producători sau formaţii foarte cunoscute sau care au avut o influenţă deosebită asupra industriei muzicii, în special din domeniul rock and roll. Fundaţia Rock and Roll Hall of Fame a fost înfiinţată în 1983.