Fostul parlamentar Stelian Duţu a fost achitat definitiv, pe 14 octombrie, de magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia, care au menţinut deciziile anterioare ale Judecătoriei şi Tribunalului Sibiu, prin care Duţu fusese, de asemenea, achitat în dosarul în care fusese trimis în judecată pentru corupţie. Astfel, Curtea de Apel Alba Iulia a decis, pe 14 octombrie, să respingă ca nefondate recursurile declarate de DNA şi de partea civilă din dosar, astfel încât decizia anterioară de achitare a lui Duţu a rămas definitivă, potrivit portalului instanţelor. Informaţia referitoare la achitarea definitivă a lui Duţu a apărut prima oară pe site-ul lumeajustitiei.ro. Procurorii anticorupţie au finalizat şi au trimis în instanţă, în 28 februarie 2007, dosarul în care fostul deputat PD Stelian Duţu era acuzat de fapte de corupţie pe care le-ar fi săvârşit când era preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa şi care au adus bugetului local un prejudiciu de aproximativ 3,3 milioane euro. Procurorii au dispus la momentul respectiv aplicarea sechestrului asigurător asupra bunurilor sale. Dosarul conţinea două capitole, primul fiind cel referitor la un credit BERD pentru Regia de Apă Constanţa. Procurorii DNA susţin că, în perioada 1998 – 2004, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa şi ordonator principal de credite, Stelian Duţu, „cu ştiinţă şi cu rea credinţă”, nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu legate de cofinanţarea aferentă unui împrumut de 17.041.000 USD acordat de către Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) Regiei Autonome Judeţene de Apă (RAJA) Constanţa. Al doilea capitol se referă la modul defectuos în care Stelian Duţu şi-ar fi îndeplinit atribuţiile şi însărcinările primite, în sensul că nu a respectat prevederile hotărârilor CJ Constanţa referitoare la achiziţia publică privind privatizarea RAJA Constanţa. Concret, inculpatul a depăşit abilitarea primită cu prilejul încheierii actelor juridice, a angajat nelegal obligaţii financiare fără a garanta recuperarea finanţării asigurate de Consiliul Judeţean Constanţa, şi a dispus efectuarea de plăţi fără să aibă competenţa legală conferită de reglementările în domeniul achiziţiilor publice.