Politichie externa

Germania vrea formarea Statelor Unite ale Europei

Ministrul german al muncii, Ursula von der Leyen, a declarat că actuala criză din zona euro poate fi depăşită numai prin formarea Statelor Unite ale Europei. „Obiectivul meu este formarea Statelor Unite ale Europei după exemplul altor state federale, ca Elveţia, Germania sau SUA”, a spus ea. Potrivit ministrului, citat de Der...
Continue Reading
Eveniment

Macovei cere dezbatere publică pentru Roşia Montană

Europarlamentarul PDL Monica Macovei cere organizarea unei dezbateri publice ample pe marginea proiectului exploatării miniere de la Roşia Montană, proiect a cărui derulare ar trebui suspendată până la finalizarea dezbaterii. „Devine tot mai imperios necesară o dezbatere publică serioasă despre proiectul Roşia Montană”, scrie vicepreşedintele PDL Monica Macovei pe blogul său....
Continue Reading
Investigatii

Noua taxă auto ar putea fi aprobată în două săptămâni

Ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că  speră ca noua variantă a taxei auto va fi aprobată  de Executiv până la începutul sesiunii parlamentare, adică în termen de cel mult două săptămâni. „Eu sper, dar depinde de guvern ca proiectul de lege privind taxa auto să fie...
Continue Reading
Politichie externa

Merkel vizitează Croaţia şi Serbia

Cancelarul german Angela Merkel se află luni într-o vizită la Zagreb, prima etapă  a unui miniturneu în Croaţia şi Serbia, unde va transmite mesajul că standardele UE reprezintă singurul obstacol în calea aderării la Uniunea Europeană. Este de aşteptat ca Angela Merkel să laude eforturile Croaţiei privind eformelor, care au permis Zagrebului să încheie...
Continue Reading
Politichie centrala

„PSD pregăteşte ruperea de PNL”

Secretarul general al PDL, Ioan Oltean crede că social-democraţii vor rupe alianţa cu liberalii şi cu conservatorii din cauza trădărilor reciproce din ultimii ani, prin care fiecare din cele trei partide şi-a abandonat partenerii pentru o alianţă mai convenabilă. „Declaraţiile liderului PSD Adrian Năstase conform cărora, în cadrul USL, PSD...
Continue Reading
Politichie externa

SUA cere Ucrainei eliberarea Iuliei Timoşenko

Statele Unite au cerut luni Ucrainei să revizuiască arestarea fostului premier Iulia Timoşenko, exprimându-şi îngrijorarea că punerea ei sub acuzare este motivată politic. „Arestarea sa ridică semne de întrebare în legătură cu aplicarea legii în Ucraina şi contribuie la opinia că acuzaţiile Guvernului sunt motivate politic”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de...
Continue Reading
Politichie externa

Premierul David Cameron şi-a întrerupt vacanţa în Italia

Premierul britanic David Cameron şi-a întrerupt vacanţa în Italia şi va prezida o reuniune de urgenţă la Downing Street, în urma violenţelor care afectează  Marea Britanie. Şi liderul laburist Ed Miliband se întoarce la Londra din vacanţă. Guvernul britanic a precizat că David Cameron s-a întors în capitală marţi dimineaţă....
Continue Reading
Politichie centrala

Salariile bugetarilor vor creşte treptat din 2012

Salariile bugetarilor vor creşte cu 15% în 2012, iar majorarea ar putea fi făcută în tranşe, dacă nu va fi posibilă acordarea întregului procent într-o singură etapă, a declarat marţi preşedintele Uniunii Naţionale pentru Progresul României (UNPR), Marian Sârbu. „Ar fi vorba de recuperarea a 15 puncte procentuale, după ce în octombrie anul...
Continue Reading
Politichie centrala

FMI ne învaţă să nu mai băgăm bani în regii neprofitabile

Șeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, a declarat luni, că statul nu trebuie să mai pompeze bani în companii precum CFR Marfă, care, în urmă cu câțiva ani, era o societate profitabilă iar acum pierde bani. Franks a comentat declaraţiile recente ale fostului ministru de Finanţe Sebastian Vlădescu,...
Continue Reading
Politichie centrala

Ponta nu vrea ca USL să nu moştenească o economie ca a Greciei

Liderul PSD Victor Ponta a declarat luni că, atunci când USL va ajunge la guvernare, va plăti datoriile făcute de PDL la FMI şi alte instituţii financiare, dar nu şi pe cele contractate pentru PNDI de MDRT, pe care trebuie să le acopere Elena Udrea şi funcţionarii ministerului din...
Continue Reading