Siria condamnă atacurile la adresa preşedintelui Assad
Siria a condamnat ca „provocatoare” declaraţiile lui Hillary Clinton, care a spus că liderul sirian Bashar al-Assad şi-a pierdut legitimitatea de a conduce. „Aceste declaraţii sunt încă o dovadă a ingerinţei flagrante a SUIA în problemele interne ale Siriei”, potrivit agenţiei Sana. „Conducerea politică a Siriei nu îşi obţine...
Noua taxă de poluare este contrară normelor UE
Taxa pe poluare aplicabilă în legislaţia din România, inclusiv varianta modificată din 2009, este contrară normelor şi dreptului Uniunii Europene, a hotărât, joi, Curtea de Justiţie a UE, într-o decizie dată în cazul unui român care a dat statul în judecată pentru a-şi recupera banii pe taxa auto. „Legislaţia europeană se...
Prinţul Albert de Monaco s-a căsătorit cu Charlene Wittstock
Prinţul Albert al II-lea de Monaco şi fosta înotătoare sud-africană Charlene Wittstock au fost cununaţi religios sâmbătă, în cursul unei ceremonii la care au participat numeroase celebrităţi şi circa 20 de şefi de stat. Cei doi au fost cununaţi civil vineri. Slujba a fost oficiată în limba franceză de mai mulţi...
Medvedev l-a atacat dur pe Traian Băsescu
Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, l-a criticat dur pe Traian Băsescu, afirmă ambasadorul Rusiei la NATO, Dmitri Rogozin, într-un mesaj publicat în contul său de Twitter, declarându-se bucuros că liderul de la Kremlin i-a susţinut punctul de vedere referitor la declaraţiile preşedintelui român. Rogozin face trimitere la un articol publicat luni seară...
Năstase îl atacă dur pe Funeriu
Adrian Năstase spune că satisfacţia lui Daniel Funeriu în faţa „dezastrului” reprezentat de rezultatele de la bacalaureat, precum şi „curajul de a distruge vieţile unor tineri” sunt „descalificante” şi îi transmite acestuia că nu se pot face experimente cu elevii precum cu substanţele chimice. „Mai revoltătoare decât rezultatele de la...
Fotbaliştii au dat de greu la bac
După un an de competiţii în care au fost angrenaţi, fotbaliştii au fost „doborâţi” de examenul de Bacalaureat. Examenul de Bacalaureat din acest an le-a pus probleme mari absolvenţilor de clasa a XII-a, dar mai ales sportivilor. A fost primul an în care în sălile de examen au fost instalate...
Dosarul Becali-Babiuc ar putea fi restituit la DNA
ÎCCJ a decis, joi, restituirea la DNA a dosarului în care europarlamentarul Gigi Becali a fost trimis în judecată, alături de fostul ministru al Apărării Victor Babiuc, în legătură cu mai multe schimburi de terenuri cu MApN, pentru refacerea urmăririi penale, însă hotărârea nu este definitivă. Decizia de joi...
Confiscări de peste un milion de euro în Portul Constanţa
Bunuri în valoare de peste un milion de euro au fost reţinute de poliţişti în urma acţiunilor de verificare a containerelor din Portul Constanţa, mai mult de o treime dintre cele 93 de unităţi verificate prezentând nereguli, informează Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI). Potrivit comunicatului, până în prezent au...
SUA modifică programul Summer Work Travel pentru studenţi
SUA au introdus noi reglementări privind programul Summer Work Travel pentru studenţi străini, ce prevăd, printre altele, analizarea mai atentă a dosarelor din anumite ţări, inclusiv România, pe care Departamentul de Stat le consideră „surse cunoscute pentru unele tipuri de activitate infracţională”. Noile reglementări pentru aşa-numite vize J-1 au ca...
Grevă generală în Grecia
Sindicatele din Grecia au început o grevă generală de 48 de ore, după ce premierul elen Giorgios Papandreou a cerut Parlamentului să susţină un pachet de măsuri de austeritate. Numeroşi manifestanţi sunt aşteptaţi pe străzile din Atena, în timp ce transportul public urmează să fie oprit. Luni, Papandreou a declarat că numai programul de...










