FMI ne învaţă să nu mai băgăm bani în regii neprofitabile
Șeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, a declarat luni, că statul nu trebuie să mai pompeze bani în companii precum CFR Marfă, care, în urmă cu câțiva ani, era o societate profitabilă iar acum pierde bani. Franks a comentat declaraţiile recente ale fostului ministru de Finanţe Sebastian Vlădescu,...
Putin critică politica economică a Statelor Unite
Statele Unite cheltuiesc mai mult decât îşi permit şi „trăiesc ca un parazit pe spinarea economiei globale”, a declarat luni premierul rus Vladimir Putin, după ce luna trecută acuzase americanii că sunt nişte „huligani” care inundă lumea cu bani tipăriţi fără acoperire economică. Declaraţia premierului rus intervine în condiţiile în care...
Mubarak apare pentru prima dată în faţa judecătorilor
Aflat la putere peste 30 de ani, Hosni Mubarak, al cărui proces începe miercuri, la Cairo, s-a impus ca un aliat al taberei occidentale, fiind obsedat de menţinerea stabilităţii Egiptului, fie şi cu preţul menţinerii unui sistem acuzat că limitează libertatea vieţii politice. Cel care apare miercuri în faţa...
Angelina Jolie premiată la Sarajevo
Celebra actriţă Angelina Jolie, invitată de onoare a galei Festivalului de Film de la Sarajevo 2011, a primit sâmbătă seară trofeul onorific „Inima oraşului Sarajevo”, în cadrul ceremoniei de închidere a festivalului. Potrivit sursei citate, vedeta a fost însoţită în Bosnia de soţul ei, actorul Brad Pitt. „I-am spus lui Brad în...
Cântăreaţa Amy Winehouse, care a încetat din viaţă la 23 iulie, se logodise în secret cu regizorul Reg Traviss, cu câteva săptămâni înaintea decesului, potrivit unor surse citate de presa britanică.
Traviss, în vârstă de 35 de ani, i-a dăruit artistei un inel cu diamante, sperând că perspectiva oficializării relaţiei o va ajuta pe Winehouse să scape de dependenţa de alcool şi droguri. Iar planurile regizorului erau împărtăşite, se pare, de logodnica lui. „Ea nu îşi dorea nimic mai mult decât să fie...
Obama este nemulţumit de măsurile guvernului sirian
Preşedintele american Barack Obama a condamnat operaţiunea de duminică a autorităţilor siriene împotriva contestatarilor regimului – soldată, potrivit activiştilor, cu peste 130 de morţi – iar Italia a cerut reunirea de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU. Obama a spus că este consternat de folosirea de către guvernul sirian...
NATO va trimite mai mulţi militari în Kosovo
NATO va trimite trupe suplimentare în Kosovo, în urma escaladării violenţelor între etnicii albanezi şi sârbi în nordul regiunii, după ce Priştina a încercat să preia controlul asupra unor puncte de trecere a frontierei cu Serbia. Un batalion de militari, în principal din Germania şi Austria, se va alătura Forţei NATO...
Fost director de la Turceni susţine că sunt contracte de cinci ori mai scumpe
Laurenţiu Ciurel, fost director la Turceni, spune că, în complexul pe care l-a condus, după rezilierea contractului cu firma Şova s-au semnat contracte de asistenţă juridică de cinci ori mai scumpe, dar DNA şi ANAF au fost interesate doar de cele cu fosta firmă a senatorului PSD. Ciurel a explicat la...
Evaziune fiscală de 16 milioane de euro
Patru persoane au fost reţinute de procurorii anticorupţie, pentru 24 de ore, pentru săvârşirea de infracţiuni de evaziune fiscală în domeniul produselor petroliere, prejudiciind bugetul de stat cu aproximativ 16 milioane de euro, informează DNA. Potrivit DNA, Peter Attila Racz este acuzat de: constituire a unui grup infracţional organizat, două...
România şi Ucraina vor deschide trei noi puncte vamale
Bucureştiul şi Kievul au convenit de principiu semnarea unui acord între guvernele român şi ucrainean privind deschiderea a trei puncte de trecere a frontierei comune, documentul urmând să fie semnat în perioada următoare, în contextul unei vizite la nivel corespunzător. Ministerul de Externe arată că textul acordului a fost definitivat...










