Ministrul Administrației și Internelor, Vasile Blaga, le-a promis românilor, vineri, de la Galați, că țara noastră va intra în spațiul Schengen la termen, pe 27 martie 2011. „Promit românilor că în 27 martie anul viitor vom intra în spațiul Schengen”, a declarat Vasile Blaga. De altfel, ministrul de interne a ordonat ca planul de măsuri pentru aderarea la spațiul Schengen să fie îndeplinit mai devreme. „Am dat dispoziție ca planul de măsuri Schengen să fie transformat într-un plan de măsuri prioritare, astfel încât România să-și îndeplinească obligațiile nu la 27 martie 2011, ci la 31 decembrie 2010”, a spus Blaga. Ministrul a menţionat concluziile pozitive ale experiţilor europeni care au efectuat şase vizite de evaluare până în prezent. „Din rapoartele de evaluare aprobate până acum de experţii europeni se desprinde faptul că ţara noastră a ajuns într-un stadiu avansat în ceea ce priveşte implementarea acquis-ului comunitar şi este, în mare parte, pregătită să adere la spaţiul Schengen”, a spus ministrul Internelor. De asemenea, Vasile Blaga a menţionat că evaluatorii europeni au considerat unele măsuri adoptate de România drept „exemple de bune practici”, printre care se numără şi sistemul de supravehgere maritimă SCOMAR. Totodată, ministrul de Interne a ținut să le transmită „fraților noștri moldoveni” că aderarea României la spațiul Schengen nu va separa cele două țări. „Securizarea frontierelor externe ale Uniunii Europene, de 2.070 de kilometri în România, nu înseamnă o barieră peste Prut. Vom aveam o securizare și un control deosebite pe toate frontierele externe și pe Prut, dar în același timp am reușit să dăm acordul cu Republica Moldova privind micul trafic de frontieră”, a afirmat Vasile Blaga. Ministrul a făcut aceste declarații vineri, la Galați, în timpul ceremoniei de lansare la apă a navei MAI 1105, realizată de Șantierul Naval Damen pentru Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF). Nava, care a costat 24.750.000 de euro – investiție suportată din fonduri Schengen – este cea mai mare din dotarea Poliției de Frontieră, având lungimea de 66 de metri, lățimea de 9,7 metri și o capacitate de transport de 100 de persoane. Poate atinge viteza de 21 de noduri, are helioport, iar durata sa de viață este de 30 de ani. Cu portul de domiciliu la Constanța, MAI 1105 va executa misiuni de supraveghere a frontierei maritime a României și a frontierei externe a Uniunii Europene. Nașa navei este comisarul-șef Andreea Niculiu, de la Serviciul Afaceri Europene și Relații Internaționale din cadrul IGPF. Nava care s-a lansat vineri la apă va completa extinderea spre larg a acestui sistem – SCOMAR – realizat de Poliţia de Frontieră printr-un proiect anterior, finanţat din fonduri Phare. Ministrul Administrației și Internelor, Vasile Blaga, a declarat că nava MAI 1105 este prima dintr-un lot de 38 de nave care va completa flota Poliției de Frontieră. În prezent, Ministerul Administrației și Internelor deține 269 de nave, dintre care 236 fluviale și 33 maritime, la care se adaugă încă 133 de nave logistice. Blaga a subliniat, în cadrul declaraţiei făcute la ceremonia de lansare, că nava a fost construită din fonduri provenite din Facilitatea Schengen, apreciind totodată eforturile făcute de Poliţia de Frontieră pe linia accesării de fonduri europene. „Poliţia de Frontieră este un exemplu pozitiv pentru accesarea de fonduri europene, numai pe componenta navală reuşind să atragă peste 80 milioane de euro. În acest fel, flota Poliţiei  de Frontieră a putut să îmbrace o haină nouă şi modernă, adaptată nevoilor şi cerinţelor actuale”, a mai declarat ministrul.