Două jafuri au avut loc, în noaptea de joi spre vineri, în judeţul Constanţa, la o sală  de jocuri din Mangalia şi la o benzinărie din satul Lazu, comuna Agigea. Primul jaf a avu loc în Mangalia. La ora 00.25, poliţiştii din localitate au fost sesizaţi telefonic despre faptul că doi indivizi, având feţele acoperite, l-au ameninţat pe casierul de la o sală de jocuri mecanice amplasată la parterul unui bloc din Mangalia, sustrăgând încasările, în valoare de 11.000 de lei. Echipa operativă care s-a deplasat la faţa locului a constatat că sala de jocuri electronice este monitorizată de o firmă de pază şi intervenţie, ai cărei reprezentanţi au ajuns la locul faptei la 1 minut şi 40 de secunde de la declanşarea butonului de panică de către casier, fără însă ca autorii să fie depistaţi. Din primele cercetări şi investigaţii efectuate de către poliţişti a rezultat că, în jurul orelor 24.00, după plecarea ultimului client,  fără a încuia uşa, casierul a scos banii din casetele de la cele patru aparate electronice şi suma de 9.900 lei ce se afla într-o cutie metalică dintr-o încăpere din spatele sălii, şi în timp ce număra banii, în sală au intrat doi indivizi necunoscuţi care purtau cagule. Potrivit declaraţiilor casierului, unul dintre autori avea în mână un pistol, şi fără a-l ameninţa cu acesta, i-a solicitat să îi dea toţi banii. Casierul ar fi reuşit să acţioneze butonul de panică, dar cei doi au luat de pe masă banii şi au fugit. Banii sustraşi proveneau din încasările din ziua respectivă, iar cei 9.900 lei reprezentau banii necesari pentru efectuarea unor plăţi. Al doilea jaf a avut loc la ora 03.45, când două persoane necunoscute au pătruns într-o staţie de alimentare carburanţi cu punctul de lucru în satul Lazu, comuna Agigea. Cei doi ar fi ameninţat casierele cu un pistol tip jucărie şi au sustras din casa de marcat aproximativ 500 lei. Societatea în cauză este prevăzută cu camere video şi este monitorizată de o firmă de pază ai cărei reprezentanţi nu au ajuns la faţa locului întrucât sistemul de alarmare nu s-a declanşat. deşi butonul de panică a fost acţionat. Poliţiştii continuă cercetările în vederea identificării şi depistării autorilor acestor fapte, în cele două cauze efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie. În ambele cazuri, poliţiştii au efectuat cercetarea la faţa locului, audierea părţilor vătămate, a martorilor, au efectuat verificări şi investigaţii în zona comiterii faptelor precum şi în localurile de alimentaţie publică din apropiere şi au organizat filtre de circulaţie pentru depistarea autorilor.