Sindicatul Naţional al Lucrătorilor de Penitenciare şi Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională  a Penitenciarelor protestează împotriva reducerii cu 25% a salariilor bugetarilor şi spun că vor participa la acţiunile de protest ale Confederaţiilor sindicale, inclusiv la greva generală. Potrivit unui comunicat remis de Sindicatul Naţional al Lucrătorilor de Penitenciare (SNLP) şi Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP), salariaţii din penitenciare vor participa la toate acţiunile de protest organizate de către Confederaţiile Sindicale, inclusiv la greva generală. Potrivit sursei citate, începand cu 13 mai, reprezentanţii sindicatelor angajaţilor din sistemul penitenciar vor picheta Guvernul şi Palatul Cotroceni, iar pe 19 mai vor participa la mitingul organizat în Piaţa Victoriei. De asemenea, reprezentanţii sindicatelor arată că reducerea salariilor nu poate fi acceptată, fiind „imposibil de suportat pentru un serviciu public subfinanţat cronic, subdimensionat şi aflat în criză încă dinainte de a începe criza”. SNLP şi FSANP susţin că cel mai bun nivel de finanţare din ultimii 20 de ani a fost de 67% din necesar. „Reducerea pensiilor este inacceptabilă şi pentru pensionarii acestui sistem, dintre care 60% nu au şansa de a beneficia de pensie mai mult de cinci ani după retragerea din activitate”, se mai arată în comunicat. Pe de altă parte, sindicatele arată că în sistemul penitenciar sunt peste 3.000 de posturi vacante, existând situaţii când un singur agent din sectorul operativ are în grijă 100 de deţinuţi. „Fără reducerea cheltuielilor salariale cu 25% în cursul anului trecut s-au înregistrat aproape 200.000 de ore suplimentare, generate exclusiv de lipsa de personal şi specificul de instituţie cu funcţionare 24 de ore din 24, a sistemului penitenciar. În prezent se fac peste 12.000 de ore suplimentare în fiecare lună”, potrivit comunicatului. „Guvernul nu trebuie să-şi facă probleme pentru paza deţinuţilor. Îi vom lua la domiciliu şi vom deveni asistenţi penitenciari. Fiecare salariat disponibilizat va lua cu el acasă câte 50 de deţinuti pentru că nu putem să lăsăm deţinuţii nepăziţi sau normele europene nerespectate. Îi vom hrăni şi îi vom îngriji. Societatea este în siguranţă”, arată reprezentanţii celor două sindicate ale lucrătorilor din sistemul penitenciar. „Înţelegem şi acceptăm nevoia restrângerii cheltuielilor bugetare, dar considerăm că în aceste condiţii desfăşurarea activităţii în penitenciare va deveni imposibilă, iar gradul de vulnerabilitate va creşte”, spun reprezentanţii celor două sindicate. Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) a anunţat, joi, că declanşează greva generală în data de 31 mai, din cauza măsurilor de austeritate anunţate de Guvernul României. De asemenea, vicepreşedintele Uniunii Sindicatelor Libere Metrou (USLM), Florian Crişu, a declarat joi că sindicatele de la metrou nu vor accepta sub nicio formă reducerea salariilor cu 25%, ameninţând cu declanşarea grevei generale. Pe 12 mai, secretarul general al FSLI Liviu Pop a declarat că profesorii din întreaga ţară vor intra în grevă generală pe termen nelimitat începând din 31 mai, urmând să boicoteze şi examenele naţionale. Şi sindicatele CFR au anunţat că intenţionează să înceteze activitatea la sfârşitul lunii mai, în cazul în care salariile vor fi reduse cu 25%. Preşedintele Traian Băsescu anunţa în urmă cu o săptămână că nu vor fi majorate TVA şi cota unică, dar că începând de la 1 iunie va fi redus cu 25% fondul de salarii din administraţia centrală şi locală, fiind previzibilă şi o reducere a pensiilor cu 15%, precum şi tăierea drastică a unor subvenţii. De asemenea, şi ajutorul de şomaj ar urma să fie redus cu 15%.