Liderul Partidului Liberal Democrat din Republica Moldova, premierul Vlad Filat, a reafirmat că formaţiunea sa nu va face alianţă cu Partidul Comuniştilor după alegerile din noiembrie, dar a sugerat că liderul PD, Marian Lupu, ar avea în vedere o astfel de alianţă. Premierul Vlad Filat le-a cerut şi colegilor săi din Alianţa pentru Integrare Europeană să-şi dea cărţile pe faţă înainte de scrutinul anticipat de la sfârşitul lunii. „Solicit ca şi ceilalţi parteneri de alianţă să-şi facă publică opţiunea, pentru ca ceea ce se întâmplă acum să nu fie cumva o pregătire a unei coaliţii postelectorale, pentru ca alegătorii să nu se trezească după alegeri cu surprize neplăcute”, a afirmat Vlad Filat, luni seară, într-o emisiune de televiziune. Preşedintele PLDM a făcut această declaraţie în replică la atacurile lansate de liderul democrat, Marian Lupu, care l-a acuzat de populism şi demagogie. Filat a pus aceste atacuri pe seama „emoţiilor şi frustrărilor”. „Îl înţeleg pe Marian Lupu şi chiar mi-aş dori ca în viitorul apropiat să nu fie doar pe rol de a poza în clipuri electorale şi pe afişe stradale, dar şi în postura de a lua decizii. Cineva care-l consiliază ştie să citească foarte bine în sondaje că Partidul Democrat nu poate rupe voturi de la Partidul Comuniştilor şi, de aceea, se reorientează în a ataca partidele de centru-dreapta”, a explicat premierul liberal-democrat. Filat a adăugat că PLDM nu va polemiza cu colegii de coaliţie pe durata campaniei electorale şi va răspunde doar la atacurile la persoană, care vor depăşi limitele.

În acelaşi timp, premierul Vlad Filat a anunţat că autorii aşa-zisei investigaţii privind inundaţiile din vară vor fi daţi în judecată pentru calomnie, actele necesare fiind deja în pregătire. Premierul Filat a calificat acuzaţiile comuniştilor drept „o minciună primitivă”. O investigaţie urmează să stabilească modul în care a fost filmat documentarul. „Vom solicita instituţiilor internaţionale să se autosesizeze în acest caz pentru ca să nu se strige apoi că se fac presiuni asupra cuiva”, a mai spus premierul Vlad Filat. Agenţia Omega, condusă de candidatul PCRM Alexandr Petkov, a prezentat recent un documentar de nouă minute, în care acuză autorităţile că au detonat digul de la Nemţeni, inundând trei sate din raionul Hânceşti. Explozia ar fi avut loc în urma unei înţelegeri secrete între Chişinău şi Bucureşti pentru a scăpa de inundaţii oraşul Galaţi, din România. O anchetă realizată de Ministerul de Interne a stabilit însă că digul a cedat din cauza presiunii puternice a apei şi a gradului avansat de uzură. La 9 septembrie, Procuratura Hânceşti a decis că nu există motive pentru a iniţia un dosar penal în acest caz.