În timp ce Lupu merge pe jos, contracandidatul său are 18 limuzine
Candidaţii la alegerile parlamentare anticipate din Republica Moldova au situaţii materiale diferite, cel mai bogat fiind omul de afaceri Gabriel Stati, posesor a 18 maşini, în timp ce liderul Partidului Democrat, Marian Lupu, are una dintre cele mai modeste situaţii materiale – doar un apartament. Averile candidaţilor au fost făcute publice la Comisia Electorală Centrală (CEC) şi se referă la perioada 1 ianuarie 2008 – 31 decembrie 2009. În topul candidaţilor cu o situaţie materială de invidiat este independentul Gabriel Stati, care, pe lângă moştenirea de milioane, mai deţine şi 18 automobile, aproape toate fiind de lux. Un venit de 12 milioane de lei moldoveneşti (aproape 730.000 de euro) a înregistrat şi liderul Partidului Umanist din Moldova, Valeriu Pasat, fost ministru al apărării şi fost şef al SIS, condamnat în afacerea vânzării unor avioane din flota sovietică a R. Moldova către SUA. Potrivit declaraţiei sale, aceşti bani sunt din muncă prestată peste hotare, adică atunci când Pasat se afla la Moscova. Şi premierul Vlad Filat a obţinut în perioada respectivă 7 milioane de lei din afaceri. Pe lângă aceşti bani, liderul PLDM a mai avut un salariu de 220.000 de lei din funcţia de deputat, deţine o casă şi două automobile. Fostul preşedinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, avea în acea perioadă o casă cu lot în satul de baştină – Corjova, raionul Dubăsari, un teren agricol în comună Budeşti şi un apartament spaţios în centrul capitalei. Pe lângă salariul din funcţia de şef de stat de 319.000 de lei, liderul comunist a mai încasat şi o pensie de 190.000 de lei. Preşedintele interimar Mihai Ghimpu, lider al PL, a declarat un apartament, un autoturism Mercedes şi un pachet de acţiuni într-o firmă privată. Venitul sau în acea perioadă a fost de 112.000 de lei şi dividente de jumătate de milion de lei. Preşedintele PD, Marian Lupu, are o avere mai modestă, cel puţin pe foaia de la CEC – apartament, venituri doar din funcţia de deputat de 334.000 de lei şi cam atât. Marian Lupu nu deţine nici măcar un automobil. Fără automobil, dar cu garaj şi motocicletă BMW este şi liderul AMN, Serafim Urechean. Acesta mai deţine o casă şi a avut un venit de 365.000 de lei. Fără bani vine în faţa alegătorilor fostul consilier prezidenţial Sergiu Mocanu, care a scris „zero” în dreptul tuturor formelor posibile de venit. Totuşi, Mocanu are apartament şi un automobil, însă puse sub sechestru de instanţă, la cererea omului de afaceri Vald Plahotniuc, unul dintre finanţatorii lui Lupu. Liderul Partidului Moldova Unită, Vladimir Ţurcan, conduce un Lexus RX 350, iar Vitalia Pavlicenco, numărul unu pe lista PNL, deţine două automobile second-hand. Candidatul cap de lista cu cele mai multe pachete de acţiuni s-a dovedit a fi Iurie Roşca, de la PPCD. Acesta deţinea pachetele majoritare în perioada menţionată în declaraţia de avere la publicaţiile periodice Flux şi Flux Continuu, la agenţia de presă cu acelaşi nume şi la tipografia Prag3.





Lasă un răspuns