Italienii ne dau avioane Eurofighter la acelaşi preţ cu „vechiturile” F-16 ale americanilor
Italienii de la Alenia Aeronautica, una dintre firmele producătoare ale avionului Eurofighter, spun că oferă României 24 de avioane în uz, produse în 2003-2004 şi care se află în dotarea Forţelor Aeriene Italiene, la acelaşi
preţ cu avioanele F-16 vechi, adică un miliard de euro, însă fără armament. „Anul trecut, în aprilie, am propus 24 de avioane noi sau, ca alternativă, 16 avioane operaţionale vechi.
Azi, cu un an mai târziu, propunem această variantă de 24 de avioane operaţionale. Avioane operaţionale înseamnă avioane care sunt deja în serviciul forţelor aeriene italiene. Practic, uzate, dar nu vreau să folosesc acest cuvânt pentru că de fapt ele sunt avioane foarte foarte bune şi au consumată doar 10% din resursa de zbor. E acelaşi preţ ca anul trecut. Am început livrarea lor în 2003 – 2004. Credem că ne putem încadra în bugetul propus şi de ceilalţi (ofertanţi – n.r.) adică de un miliard de euro”, a declarat vicepreşedintele Alenia Aeronautica, Maurizio Demitri, după întâlnirea de marţi de la Parlament cu membrii Comisiilor de Apărare, în care a fost prezentată oferta Eurofighter pentru România. Potrivit oficialului italian, avioanele care ar putea fi livrate României mai pot zbura aproximativ 20-25 de ani, însă durata de utilizare ar putea fi prelungită până la 30 de ani, în funcţie de felul în care sunt operate. Demitri a explicat că avionale în uz ar urma să fie preluate de la Forţele Aeriene Italiene şi ar putea fi livrate până în 2011-2012. Totuşi, reprezentantul Eurofighter a precizat că în costurile de un miliard de euro nu este inclus şi armamentul care va fi pus pe avioane. „Oferta nu include muniţia, dar include un ajutor iniţial pentru pregătire. Suntem flexibili să discutăm orice schemă de plată. Suntem pregătiţi să oferim tot sprijinul din partea Guvernului italian. Suntem aici susţinuţi de guvernul Italiei, dar şi guvernele celorlalte ţări susţin pe deplin această variantă şi, chiar dacă vorbim de avioane operaţionale, sunt avioane foarte bune”, a explicat Maurizio Demitri. În ceea ce priveşte programul de offset, Demitri a spus că alegerea Eurofighter va genera un transfer de tehnologie în România. „Am discutat mult despre offset, dar pentru noi offsetul este doar un element. Am discutat offset plus participare industrială – un element cheie pentru consorţiul Eurofighter. Practic, livrăm transfer de tehnologie”, a completat oficialul italian. La rândul său, preşedintele Comisiei de Apărare din Senat, Teodor Meleşcanu, a spus că oferta privind avioanele Eurofighter este diferită ca viziune de cea referitoare la avioanele Gripen, tocmai pentru că pe lângă offset ar include şi posibilitatea ca România să intre într-un program european de cooperare şi dezvoltare industrială prin care să se realizeze transferul de tehnologie necesar pentru a produce pe viitor anumite componente ale acestui avion. „Preţul este cam acelaşi cu al celorlalţi ofertanţi, însă Eurofighter este un avion cu calităţi tehnice deosebite, fiind singurul avion bimotor, de factură recentă care se află în dotarea forţelor aeriene ale mai multor ţări europene”, a mai spus Meleşcanu. Potrivit lui Meleşcanu, audierile din Comisiile de specialitate din Parlament vor continua urmând să fie invitat şi producătorul avionului F-16, dar şi ministrul Apărării, Gabriel Oprea, după care se va face un raport care va include şi evenatuale propuneri de modificare a deciziei existente în prezent privind achiziţia de avioane multirol. „Din primele discuţii cred că s-ar mai putea umbla la numărul avioanelor care ar putea fi cumpărate. Încă nu am clarificat care va fi rolul concret al Parlamentului în această situaţie. La nivelul Comisiei vom face un raport, însă responsabilitatea este a Guvernului. Va trebui să vedem care va fi relaţia noastră cu Guvernul”, a adăugat Meleşcanu. Preşedintele Comisiei de apărare din Senat, Teodor Meleşcanu, a precizat, luni că reprezentanţii firmelor SAAB şi Eurofighter vor fi audiaţi marţi de forul pe care îl conduce, urmând ca ministrul Apărării să vină în faţa Comisiei săptămâna viitoare. „I-am invitat pentru audieri pe ministrul Apărării, Gabriel Oprea şi pe reprezentanţii celor trei companii – SAAB, Eurofighter şi Lockheed Martin, în legătură cu ofertele lor de avioane multirol. Au confirmat prezenţa pentru ziua de marţi doar SAAB şi Eurofighter, ceilalţi au precizat că mai au nevoie de timp. Ministrul este plecat, vom stabili săptămâna viitoare o dată convenabilă şi pentru domnia sa, la care să vină în Comisie”, a explicat Meleşcanu. Suedezii de la SAAB spun că oferă României 24 de avioane multirol Gripen C/D noi la acelaşi preţ cu cele americane F-16 în uz, adică 1,3 miliarde de dolari, însă fără ca armamentul care va fi pus pe aparate să fie inclus în preţ, ca urmare a recomandării făcute de CSAT către Parlament, de a se achiziţiona 24 de avioane F-16 vechi. MApN a anunţat, la sfârşitul lunii martie, că achiziţia aeronavelor F-16 în uz va face obiectul unui acord între guvernele României şi Statelor Unite ale Americii. „Valoarea proiectului este de aproximativ 1,3 miliarde dolari SUA, costurile incluzând: 24 avioane revitalizate şi complet echipate, asistenţă tehnică pentru o perioadă de 3-5 ani şi pachet de suport logistic, simulatoare de zbor, pregătirea personalului navigant şi tehnic, transportul, adaptarea infrastructurii de la sol, muniţia, armamentul, costuri administrative”, explica MApN. Totodată, Ministerul Apărării a informat că instruirea personalului se va desfăşura în baze americane, la standardele de pregătire ale Forţelor Aeriene ale SUA, până la obţinerea nivelului de operaţionalizare şi implementare completă a acestui sistem.





interesant sa vedem ce scuza vor mai gasi sa cumpere jafurile alea de F-16 vechi de 30 de ani, cand au oferta de avioane noi Gripen si avioane aproape noi Eurofighter.