Lady Gaga l-a dat afară de la petrecerea de ziua ei pe Adam Lambert
Lady Gaga l-a dat afară de la petrecerea de ziua ei pe fostul concurent American Idol, Adam Lambert, după ce acesta a devenit violent din cauza consumului excesiv de alcool. Excentrica artistă, care a împlinit luni 25 de ani, a avut parte de o petrecere-surpriză din partea prietenilor săi, duminică, într-un bar din Los Angeles, la care au fost invitaţi numeroşi artişti americani, apropiaţi ai starului pop. Adam Lambert nu era, se pare, pe lista de invitaţi, însă acesta a venit la petrecrea cântăreţei împreună membrii formaţiei Scissor Sisters. Lambert a avut un comportament ieşit din comun, spun cei prezenţi, care au relatat că artistul se purta „ca un animal”: sărea pe mese şi pe scaune, ţipa, lovea cu pumnii pereţii până când a reuşit să facă o gaură într-un tavan fals. Picătura care a umplut paharul a fost momentul în care a încercat sa o mânjească pe Lady Gaga cu tort pe faţă şi a vrut să o facă să mănânce o papuşă ce decora prăjitura aniversară. Apoi se pare că a încercat să cânte hitul vedetei „Alejandro” ca şi cum ar fi participat din nou la concursul American Idol, al cărui semifinalist a fost în 2009. Gaga se săturase însă ca interpretul melodiei „Whataya Want from Me” să-i strice petrecerea şi le-a cerut bodyguarzilor să-l dea afară pe Lambert. Acesta a recunoscut ulterior că a avut un comportament nepotrivit, mărturisind, joi, pe Twitter că încă îl mai doare mâna de la gestul făcut la aniversarea extravagantei vedete, că are pumnul vânăt, iar restaurantul s-a ales cu o gaură în tavan. Cântăreţ, compozitor şi actor, Adam Lambert , în vârstă de 29 de ani, este unul dintre artiştii în vogă, cu priză la publicul tânăr, devenit celebru după ce a intrat în semifinala de la concursul de talente American Idol. Este, de asemenea, unul dintre artiştii care nu s-a ferit să-şi recunoască orientarea homosexuală. Albumul lui de debut, „For Your Entertainment” (2009), a intrat direct pe locul al treilea în Billboard 200. Lambert a fost nominalizat la premiile Grammy de anul acesta la categoria cel mai bun interpret pop cu melodia „Whataya Want from Me”.





Lasă un răspuns