NATO intenţionează să  invite Rusia în proiectul unui scut antirachetă în Europa, în cadrul căruia foşti inamici din timpul Războiului Rece ar urma să  lucreze la o apărare comună pentru prima dată. Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen va prezenta la summitul Alianţei ce va avea loc săptămâna aceasta, la Tallin, în Estonia, acest plan de dezvoltare şi construire a apărării împotriva unor eventuale atacuri cu rachete balistice lansate de Iran. Aceasta ar fi prima dată când cele două părţi vor coopera, în condiţiile în care NATO încearcă să construiască legături cu fostul său inamic. Washingtonul a lansat deja discuţii directe cu Moscova în acest dosar. „Secretarul general al NATO crede că ruşii ar trebui incluşi într-un sistem care să acopere Europa”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Alianţei, James Appathurai. „În loc să ne concentrăm pe tratate sau conferinţe, ar trebui să avem o arhitectură de securitate europeană reală – un acoperiş care să includă ruşii, să fie construit împreună cu ruşii, să fie menţinut împreună cu ruşii. În consecinţă, ei s-ar simţi şi ar face parte din aceeaşi familie de securitate, ceea ce ar ajuta la liniştirea temerilor ruşilor în legătură cu construirea de ziduri pentru a-i ţine afară”, a subliniat Appathurai. „Secretarul general crede că apărarea antirachetă este singura metodă pentru a arăta, într-un mod foarte concret, pe care îl înţeleg oamenii de rând, că se află sub o umbrelă pe care o conducem împreună”, a adăugat el. Surse din Ministerul de Externe au declarat că Marea Britanie susţine implicarea rusă în „evaluarea ameninţării”, dar este prea devreme pentru a aprecia dacă această cooperare va continua. „Marea Britanie va continua să susţină şi să contribuie la eforturile pe care le desfăşoară NATO în prezent în ceea ce priveşte apărarea antirachetă”, a spus un purtător de cuvânt. Departamentul american de Stat nu a comentat, dar William Burns, subsecretar de stat pentru afaceri politice, a declarat săptămâna trecută că „apărarea antirachetă, care a fost o sursă de suspiciune şi tensiune, poate fi o oportunitate de transformare pentru Statele Unite şi Rusia”. „Ţările noastre au alocat cele mai multe resurse pentru apărarea împotriva ameninţării cu rachete balistice. Avem mult de învăţat unii de la alţii”, a adăugat el. Rusia s-a opus vehement ideii de a construi un scut antirachetă în Europa de Est, considerând că aceasta este o ocazie pentru Statele Unite de a amplasa un radar şi rachete cu capacităţi ofensive în apropiere de graniţa sa. Administraţia Bush a sugerat că oficiali militari ruşi ar trebui să inspecteze bazele din Polonia şi Cehia unde urmau să fie amplasate elemente ale scutului. Însă Barack Obama a renunţat la planurile iniţiale antirachetă, într-o încercare de restare a relaţiilor cu Rusia. În luna februarie, România a anunţat că este de acord să găzduiască interceptori SM-3 în cadrul unui nou plan de scut american, în timp ce în Polonia ar urma să fie instalate rachete Patriot. Rasmussen a depus eforturi pentru o îmbunătăţire a cooperării şi Rusia şi a cerut ruşilor, în timpul unei vizite la Moscova, în luna decembrie, să ajute la eforturile din Afganistan, oferind elicoptere. Unul dintre principalele diferente între NATO şi Moscova este prezenţa trupelor ruse în regiunile separatiste georgiene Abhazia şi Osetia de Sud. Statele Unite vor ca sistemul antirachetă să acopere întreaga Europă până în 2018, a declarat săptămâna trecută Bradley Roberts, secretar adjunct al Apărării.