Poliţiştii constănțeni au blocat în trafic patru tineri care transportau cu un autoturism cablu din cupru sustras dintr-un un parc eolian, prejudiciul reclamat de către unitatea prejudiciată fiind de aproximativ 100.000 de euro. Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, poliţiştii din Peştera au fost sesizaţi joi seară despre dispariţia unui tronson de cablu multifilar din cupru, pe o distanţă de 2.500 metri, din instalaţia de împământare a parcului eolian. În zona satului Ivrinezu, poliţiştii au reuşit să blocheze în trafic un autoturism marca Dacia, de culoare albă, în care se aflau patru persoane, iar la controlul efectuat în portbagaj au fost găsiţi mai mulţi colaci din cablu de cupru. Cele patru persoane au fost conduse la sediul Postului de Poliţie Peştera pentru audieri. Echipa operativă constituită la nivelul Poliţiei Medgidia a stabilit că persoanele implicate s-au întâlnit în după amiaza-zilei de joi, în satul Ivrinezu, comuna Peştera, iar, la îndemnul lui P. Ion, care anterior a lucrat pe acel şantier, s-au deplasat în parcul eolian, au scos din pământ cablul multifilar din cupru, l-au încărcat în portbagajul autoturismului şi au fugit când i-au observat pe agenţii de pază venind în zonă. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că P. Alexandru, care conducea autoturismul, nu avea permis de conducere, acesta urmând să fie cercetat şi pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere valabil pentru nicio categorie de autovehicule. După întocmirea întregului material probatoriu, cei patru suspecţi – P. Ion, de 19 ani, A. Ionuţ , de 21 de ani, B. Nicuşor, de 19 ani şi P. Alexandru, de 21 de ani – vor fi prezentaţi la Judecătoria Medgidia, cu propunere de arestare preventivă, fiind cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Valoarea cablului din cupru sustras este de aproximativ 20.000 de euro, iar prejudiciul total cu care unitatea prejudiciată se constitue parte civilă este de aproximativ 100.000 de euro.