Salariile bugetarilor vor creşte cu 15% în 2012, iar majorarea ar putea fi făcută în tranşe, dacă nu va fi posibilă acordarea întregului procent într-o singură etapă, a declarat marţi preşedintele Uniunii Naţionale pentru Progresul României (UNPR), Marian Sârbu. „Ar fi vorba de recuperarea a 15 puncte procentuale, după ce în octombrie anul trecut au fost recuperate 15, deci acele 25 de procente cu care au fost diminuate salariile în 2010 pot fi recuperate după adăugarea a încă 15 puncte procentuale, poate chiar în tranşe, în anul 2012”, explică preşedintele UNPR. Întrebat unde va găsi Guvernul bani pentru majorarea salariilor bugetarilor, Marian Sârbu a spus că principala sursă va fi creşterea economică din 2011 şi 2012. „E vorba de creşterea aceasta din anul 2011. Sunt două trimestre de creştere, al treilea trimestru e destul de probabil că va fi tot cu o creştere economică. Pe de altă parte, anul 2012 este prognozat cu o creştere economică între 3,5% şi 4%. Deci aceasta este baza economică pe fondul căreia se va putea face o astfel de creştere”, precizează liderul UNPR.  Totuşi, majorarea salariilor ar putea rămâne „doar pe hârtie”, dacă apare o nouă criză economică, declară Marian Sârbu. „În cazul în care, Doamne fereşte, mai apare un şoc economic de natura celui care s-a declanşat la sfârşitul anului 2008, lucrurile acestea ar putea să rămână doar pe hârtie. Dar s-a vorbit de o probabilitate destul de scăzută a unei astfel de eventualităţi, cu atât mai mult cu cât România se află într-o situaţie economică mult mai bună decât în anii trecuţi, 2008-2009”, mai afirmă fostul ministru al Muncii din timpul guvernării PSD. Informaţiile privind majorarea salariilor au provocat confuzie în ultimele 24 de ore. Iniţial, liderul grupurilor parlamentare ale minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian, afirmase pentru ziarul Gândul că salariile vor creşte din octombrie 2011. El a revenit apoi asupra declaraţiilor, precizând că sunt în discuţii mai multe scenarii, că acesta este unul dintre ele, dar că în niciun caz coaliţia nu a decis luni majorarea salariilor. Şi declaraţiile liderilor PDL au născut confuzii. Mai întâi, ei au spus că subiectul nu a fost discutat deloc, pentru ca peste câteva ore să transmită că tema a fost abordată, dar la modul general. Seara, premierul Emil Boc a spus că s-a discutat această temă, că scenariul cu majorarea din 2011 este unul din cele „trei sau patru” discutate cu preşedintele Băsescu şi FMI, dar a avertizat că deocamdată nu sunt disponibile cifrele care să permită luarea deciziei de majorare a salariilor în acest an.