Fostul director general al SC Oil Terminal SA Constanţa, Ştefan Ene, fostul director al SC Petrotrans SA, Octavian Natu, şi doi reprezentanţi ai unei companii din Bucureşti au fost reţinuţi de procurorii DNA pentru fapte de corupţie, informează Direcţia Naţională Anticorupţie printr-un comunicat. Fostul director general al SC Oil Terminal SA Constanţa, Ştefan Ene, în prezent consilier al directorului general al aceleiaşi companii, este cercetat penal pentru trafic de influenţă, în timp ce fostul director general al SC Petrotrans SA, Octavian Natu, în prezent pensionar, este cercetat pentru complicitate la infracţiunea de cumpărare de influenţă şi complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, potrivit procurorilor DNA. Procurorii efectuează cercetări penale şi faţă de Mihai Moise, reprezentant al SC NAC Industrii SRL Bucureşti, şi Marian Toma, director de producţie la aceeaşi firmă, în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de cumpărare de influenţă. Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat că, pe 6 ianuarie 2011, Ştefan Ene-consilier al directorului general al SC Oil Terminal SA Constanţa, a primit de la Mihai Moise, reprezentant al SC N.A.C. Industrii SRL Bucureşti (fratele unuia dintre acţionarii acestei societăţi comerciale) suma de aproximativ 43.000 de euro pentru a-şi exercita influenţa asupra directorului general al SC Oil Terminal SA Constanţa şi pentru a-l determina să aprobe încheierea unui contract prin care firma constănţeană să livreze pentru cea din Bucureşti reziduuri petroliere în condiţii avantajoase de preţ, cantitate şi ritmicitate. Suma de bani remisă reprezenta o primă tranşă (în cuantum de aproximativ 80%) din suma totală de aproximativ 50.000 euro convenită cu Ene, diferenţa urmând a fi remisă la o dată ulterioară. Legătura dintre Ştefan Ene şi Mihai Moise a fost mijlocită de către Octavian Iulian Natu şi Marian Toma care aveau o relaţie apropiată cu Ene, relaţie ce le permitea verificarea şi impulsionarea acestuia din urmă în vederea îndeplinirii scopului vizat. Potrivit procurorilor, SC N.A.C. Industrii SRL Bucureşti are ca principal obiect de activitatea de transformare a reziduurilor petroliere în combustibili lichizi în urma unor procese tehnologice. Procurorii anticorupţie au dispus luni reţinerea celor patru pe o perioadă de 24 de ore, urmând ca marţi să fie prezentaţi Tribunalului Constanţa cu propunere de arestare preventivă pe termen de 29 de zile.