Antrenorului echipei de handbal HCM Constanţa, Zoran Kurtes, a murit din cauza unei asfixii mecanice cu conţinut gastric, adică s-a înecat cu propria vomă, potrivit rezultatului preliminar al necropsiei. Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Constanţa, Florian Stoian, a spus că asfixia mecanică poate avea mai multe cauze, cum ar fi boli cardiace sau neurologice. Cauza exactă a morţii va fi stabilită în urma unor analize complexe de laborator. Corpul lui Zoran Kurtes va fi depus, duminică, la ora 10.00, la Sala Sporturilor din Constanţa, după care va fi transportat în Serbia. La Sala sporturilor au fost depuse deja mai multe coroane de flori, printre cei care au depus coroane fiind şi Federaţia Română de Handbal, Direcţia de Tineret şi Sport a Judeţului Constanţa, echipa HC Minaur Baia Mare. Zoran Kurtes, în vârstă de 44 de ani, a murit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în camera sa de hotel de la Mamaia. Tehnicianul sârb se pregătea să urmărească un meci de baschet la televizor când i s-a făcut rău. Un prieten sârb care se afla cu el în acel moment a sunat la 112, iar echipajul SMURD sosit la faţa locului a încercat în zadar, timp de o oră, să-l resusciteze. „Era în cameră, în camera lui, în care locuia, împreună cu un foarte bun prieten şi coleg de-al nostru, Pegea, sârb de al lui când i s-a făcut rău”, a declarat Eleana Frâncu, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Sport Constanţa. Un echipaj al ambulanţei Constanţa a ajuns la hotel în doar câteva minute. „Au găsit un pacient aflat în stop cardio-respirator, au început procedura de resuscitare cu o durată de aproximativ o oră, din păcate nu s-a obţinut activitate mecanică a cordului”, a declarat Marian Beciu, coordonator al Serviciului de Ambulanţă Constanţa. Zoran Kurtes antrena HCM Constanţa de la începutul sezonului 2008 – 2009. El a reuşit să câştige cu echipa constănţeană două titluri consecutive de campion naţional şi a ajuns până în optimile de finală ale Ligii Campionilor.