Administraţia Naţională  a Penitenciarelor arată, într-un comunicat remis miercuri, că  activitatea de pază a deţinuţilor şi a penitenciarelor se va desfăşura normal, cu respectarea condiţiilor impuse de lege, în perioada în care angajaţii din sistemul penitenciar vor fi în grevă. „Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) şi unităţile subordonate fac parte din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională ale statului. În acest sens, grevele pot fi organizate în anumite limite <<cu condiţia  asigurării a cel puţin unei treimi din activitate şi a garantării drepturilor deţinuţilor şi a siguranţei locurilor de detenţie>>. De asemenea, activitatea de pază a penitenciarelor şi a deţinuţilor se va desfăşura în mod normal, cu respectarea condiţiilor impuse de lege. Echipa managerială a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor asigură opinia publică că, atât în cadrul ANP cât şi în unităţile subordonate, activitatea se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile legale”, arată ANP într-un comunicat. Potrivit sursei citate, pentru a nu apărea probleme în timpul grevei anunţate de sindicalişti, au fost luate mai multe măsuri, prima dintre ele fiind stabilirea de comun acord cu organizaţiile sindicale a măsurilor menite să asigure continuarea activităţii, astfel încât drepturile persoanelor private de libertate şi siguranţa locului de deţinere şi a misiunilor să nu fie afectate. De asemenea, potrivit ANP, activităţile de pază şi supraveghere nu vor fi întrerupte, personalul planificat în desfăşurarea acestor activităţi nu va face parte din cel implicat în acţiunile de protest. Mai mult, arată Administraţia în comunicatul de miercuri, că, în cazul în care organizatorii solicită un loc de adunare a protestatarilor, va fi stabilit un spaţiu adecvat, de comun acord cu reprezentanţii organizaţiilor sindicale. Pe de altă parte, ANP susţine că deja au fost anunţate toate organele judiciare cu privire la protestul iniţiat de sindicalişti, fiind luate toate măsurile astfel încât arestaţii preventiv să fie prezentaţi obligatoriu la termenul stabilit de instanţa de judecată. „Au fost anunţaţi şefii organelor de poliţie şi ai celorlalte structuri din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor în vederea punerii în aplicare a planurilor de cooperare, în situaţia în care persoanele private de libertate recurg la acţiuni menite să pericliteze siguranţa locului de deţinere”, se mai arată în comunicatul Administraţiei, care precizează că deţinuţii au fost asiguraţi că drepturile lor nu vor fi anulate. „Asigurarea alimentaţiei persoanelor private de libertate, drepturile la: asistenţă medicală (de urgenţă), tratament medical (atât pentru persoanele private de libertate cu afecţiuni cronice cât şi pentru cei cu afecţiuni acute), plimbare şi asistenţă diplomatică şi juridică sunt asigurate în conformitate cu standardele în vigoare, acestea neputând fi întrerupte, amânate sau suspendate”, susţine în continuare ANP, care i-a anunţat şi pe agenţii economici care beneficiază de contractele de prestări servicii cu forţă de muncă din rândul deţinuţuilor. Totodată, potrivit reprezentanţilor Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, fiecare unitate penitenciară a stabilit un plan propriu de măsuri, pentru prevenirea evenimentelor negative care s-ar putea declanşa în această perioadă, fiind informate, totodată, şi Consiliul Superior al Magistraturii, Curţile de Apel, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Inspectoratul General al Jandarmeriei Române. „Administraţia Naţională a Penitenciarelor înţelege greutăţile şi specificul muncii cadrelor din sistem şi, în acest sens asigură întreg personalul din unităţi că depune toate eforturile, astfel încât greutăţile inerente unei perioade de criză să fie cât mai puţin resimţite de angajaţi, iar condiţiile de detenţie ale persoanelor condamnate să nu fie afectate”. De asemenea, reprezentanţii ANP spun că ţin legătură cu sindicaliştii, pentru a găsi „soluţii echilibrate şi realiste” la problemele ridicate de angajaţii din sistemul penitenciar. Angajaţii din sistemul penitenciar participă la greva generală din 31 mai, doar paza penitenciarelor şi supravegherea deţinuţilor vor funcţiona normal, anunţă Sindicatul Naţional al Lucrătorilor din Penitenciare şi Federaţia Sindicatelor din ANP, într-un comunicat. Conform sindicaliştilor, în perioada grevei, „încetează activităţile de escortare a deţinuţilor la punctele de lucru, încetează prezentarea cu deţinuţii la instanţele de judecată, cu excepţia deţinuţilor arestaţi preventiv, încetează transferurile pentru executarea pedepsei, încetează activităţile educative, culturale şi sportive cu deţinuţii, încetează intervenţia şi consilierea psihologică planificată, plus orice alte activităţi de grup cu deţinuţii, dar şi activităţile din sectorul economico-administrativ, încetează activitatea la sectorul Organizarea Muncii, este redus programul la sectorul evidentă deţinuţi la 4 ore pe zi, este redus programul de vizite/cumparaturi la 4 ore pe zi, funcţionează normal doar paza penitenciarului, supravegherea deţinuţilor pe secţii şi asigurarea utilităţilor de minimă necesitate”. Decizia vine după ce Guvernul şi Preşedinţia au anunţat mai multe măsuri privind reducerea pensiilor şi a salariilor, dar şi din cauza „lipsei dialogului social real”, anunţă sindicaliştii din sistemul penitenciar. „Subfinanţarea cronică a sistemului penitenciar şi cele 3.000 de posturi vacante fac imposibilă aplicarea măsurilor guvernamentale în sistemul penitenciar, fără ca penitenciarele să intre in colaps”, se arată în comunicat. Sindicaliştii sunt nemulţumiţi pentru că în ultimele cinci luni din 2009 au fost acumulate doar în sectorul operativ 200.000 de ore suplimentare, „iar condiţiile de lucru şi riscurile deosebite nu sunt nici pe departe de natura să plaseze salariaţii din penitenciare în categoria privilegiaţilor sistemului bugetar”. Astfel, anunţă angajaţii din penitenciare, o reducere a schemei cu încă 25% ar dubla orele suplimentare, generând un total anual de 1 milion de ore în plus, „imposibil de compensat vreodată, în contextul în care se anuntă peste 10.000 mii de deţinuţi ce urmează să fie repatriaţi, iar necesarul de noi angajări devine vital pentru îndeplinirea misiunilor în bune condiţii”. Sindicatele lucrătorilor din penitenciare spun că aproximativ 11.000 de persoane din totalul celor 12.500 de angajaţi participă la toate acţiunile organizate de Confederaţiile Sindicale împotriva măsurilor anunţate de Guvern şi preşedinte.