legea off shore 1De la începutul lui iulie, când a fost subiectul sesiunii extraordinare a Parlamentului, despre „Legea offshore” s-au spus verzi și uscate.  Discuțiile s-au purtat pe două planuri. Primul derulat în perioada examinării la Camera Deputaților, este al analizei economice comparative și al perspectivelor de ordin strategic pe care exploatarea gazului din Marea Neagră le-ar deschide României (vezi aritcolele semnate de Adrian Mănuțiu, Petrișor Peiu, Victor Grigorescu; de exemplu). Celălalt palier al discuției, pe care-l vedem în aceste zile, este unul patriotard, neargumentat sau mincinos argumentat, vădit manipulator și propagandistic. Când le asculți/citești inepțiile îți dai seama că rușii nu au nevoie să-și infiltreze agenți pentru a ataca bazele statului român, pentru că avem foarte mulți „useful idiots”. Darius Vâlcov și Mitică Iliescu sunt exemple vii…sau cine știe, poate nu sunt „idiots”! Am promis câteva explicații lămuritoare pe care le încerc în continuare. Simt nevoia să lărgesc puțin orizontul și să vorbim despre Exploatarea resurselor de gaze din sectorul românesc al Mării Negre (Zona Economică Exclusivă). Mai mult decât atât, va trebui să ne uităm la subiect ca la un film nu ca la o poză. Poza surprinde un instantaneu iar fără a fi văzut filmul informațiile transmise pot fi eronate. Și veți vedea că așa e! Retorica publică consacrată gazelor din Marea Neagră conține în cea mai mare parte comentarii pe marginea a două întrebări fundamentale.  De ce nu exploatează statul român gazele din Marea Neagră și dacă nu face astade ce încasează așa de puțini bani dacă s-ar începe exploatarea comercială a gazului?

De ce nu exploatează statul român gazele din Marea Neagră?

Pentru că nu poate și din acest motiv le-a concesionat. Proiectele de explorare și exploatare a hidrocarburilor din offshore sunt complicate tehnologic, riscante și cu investiții inițiale mari. Un foraj la mare adâncime, cum este cazul perimetrului „Neptun Deep”, costă între 200 și 250 milioane dolari și nu este suficient unul singur.  De exemplu suma cheltuită de Exxon Mobil în asociere cu OMV Petrom pentru cele 7 puțuri forate în 2015 a fost de 1,5 miliarde de dolari.  Încă aproape 1,5 miliarde de dolari se vor cheltui pentru realizarea lucrărilor de infrastructură necesare aducerii gazelor la mal (între care un sistem de gazoducte, un sistem de comunicaţii cu platforma offshore, un sistem de  pregătire a gazelor naturale pentru transportul la ţărm, etc.).  Pe de altă parte, ciclul de viață a unor astfel de proiecte poate dura 10-15 ani din momentul explorării până la exploatarea comercială urmați de 10-20 de ani operațiuni de producție.

Cum  nu putem risca 3 miliarde de dolari (Atenție, numai pentru un perimetru!) cumulat cu  realitatea că nu dispunem de specialiștii necesari pentru astfel de proiecte complexe și nici de echipamente (care e adevărat pot fi închiriate), vedem că România nu posedă capitalul uman, profesional și financiar pentru a se angrena într-un astfel de proiect. Și nici nu cred că trebuie! Statul într-o piață liberă capitalistă, nu trebuie să fie un acționar sau investitor important în economie pentru că este cel mai prost administrator. Uitați-vă ce s-a întâmplat în ultimii aproape 30 de ani…unde a pus statul mâna s-a ales praful. Statul trebuie să dea legi funcționale, să vegheze la respectarea lor și să asigure un cadru stabil și stimulant pentru investitorii în economie. Tot statul trebuie să colecteze taxele pe care să le redistribuie în special către infrastructură (educație, sănătate, transport, etc.) și ulterior către majorări de venituri (salarii și pensii). Și cam aici se oprește rolul statului!

Gazele din Marea Neagră trebuie exploatate de companii care știu să facă asta iar România trebuie să încaseze bani din vânzarea resurselor sale. Câți bani, de ce este important un cadru fiscal stabil, ce perspective economice și strategice va avea țara noastră odată cu exploatarea gazelor din Marea Neagră, sau cum se „joacă” politic acest subiect schimbându-se regulile în timpul jocului.. în episoadele următoare!

Senator independent Vergil Chiţac