legea offshore 3Vă spuneam în postarea anterioară  că „Legea offshore” s-a întors la Parlament. Din acest motiv mă grăbesc să termin considerațiunile mele asupra subiectului și să furnizez o sursă de informare pentru cei interesați. Ce perspective economice și strategice se deschid din exploatarea gazului din Marea Neagră? Discuția trebuie să plece de la următoarele realități românești:

– Producția anuală de gaz offshore-onshore este de 11 miliarde metri cubi;

– Consumul anual este de 12-13 miliarde de metri cubi, rezultând în iernile foarte grele un import de 2 miliarde metri cubi de la ruși, la prețuri foarte mari;

– Rezervele actuale de gaz natural se vor epuiza în 12 ani ele putând fi majorate prin creșterea gradului de recuperare din zăcăminte sau prin descoperirea de surse noi. Aceasta necesită investiții în tehnologii noi în, explorarea onshore la adâncimi mai mari de 3000 m, în zone cu geologie complicată sau în offshore la adâncimi mari. Adică tehnologii occcidentale, economia românească fiind dependentă în proporție de 100% de acestea. Adică acei occidentali care sug sângele poporului…ce retorică ipocrită… nu-i așa? Adăugăm în preambulul analizei și presupunerea că în conformitate cu resursele descoperite, așa cum au fost comunicate ele, România va produce circa 20 miliarde metri cubi, atunci când exploatările comerciale vor începe. În aceste circumstanțe, pentru țara noastră se prefigurează două avantaje. Un avantaj economic constând în încasări suplimentare la buget de circa 3 miliarde de Euro pe an din taxe de tot soiul (redevențe, impozite pe profit, taxe pe stâlp, taxe pe tranzitul de gaze, etc.). Fac precizarea că această sumă nu include suprataxarea progresivă pe veniturile suplimentare adăugată de Camera Deputaților. Așadar cadrul fiscal ce însoțește o exploatare a unei resurse minerale pe care statul i-o acordă unui concesionar printr-un contract de licențiere, este mai complex și nu include numai redevența. E osubliniere foarte importantă pe care o fac pentru cei care abordând subiectul discută numai de redevență.  Și, apropos, haideți să lămurim termenul. Redevența este obligația financiară  pe care concesionarul care exploatează în scop economic resursa statului, o are față de stat care este proprietarul de drept. Și nu este mică; în cazul gazului natural este de 13,5% din prețul de vânzare. Norvegienii, de exemplu, au redevența nulă, compensând însă cu valorile celorlalte taxe. Sigur, componeta fianciară este subiectivă și interpretabilă, fiind aproape imposibil să-i mulțumești pe toți, de aceea nu o să insist. Însă faptul că o să producem 20 miliarde de metri cubi de gaz și vom consuma numai 12 milarde e evident. Și atunci ce vom face cu diferența? Am putea să-i consumăm în industria chimică sau farmaceutică și să creăm locuri de muncă cu salarii mari; dar pentru asta ne trebuie o strategie economică care să ia în considerare această realitate; ceea ce nu avem.  Dacă nu putem să-i consumăm, trebuie să-i vindem. Acest lucru se poate transforma  într-un avantaj strategic, ce constă în faptul că România va fi singurul membru din UE care produce mai mult gaz decât consumă și poate deveni o soluție a aprovizionării Europei, pentru a reduce dependența de gazul rusesc. Subliniez că în 2017, 35% din gazul consumat de UE și 40% din consumul german, a venit din Rusia.

Câteva concluzii

România nu posedă capitalul uman, profesional și financiar pentru a extrage gazele din Marea Neagră. Astfel de proiecte sunt riscante și foarte complexe din punct de vedere tehnic Și nici nu cred că trebuie ca statul să se implice pentru că nu ăsta e rolul lui! Gazele din Marea Neagră trebuie exploatate de companii care știu să facă asta iar România trebuie să încaseze bani din vânzarea resurselor sale, așa cum se face în toată lumea. Ca să avem idee asupra anvergurii acestor companii, Exxon Mobil, unul din concesionarii perimetrului „Neptun Deep”, are cifra de afaceri de trei ori mai mare ca PIB-ul României. Ea își poate risca un capital de 2 miliarde de dolari în explorare, chiar dacă ulterior nu trece la faza de exploatare comercială. România nu!

 

Acest business va da substanță Parteneriatului Strategic între România și SUA dezvoltând și dimensiunea economică, nu numai pe cea militară. Investițiile economice înseamnă și asigurarea securității pentru că americanii au grijă de dolari ca de proprii soldați. Nimeni nu-și poateimagina o agresiune militară  externă care să afecteze extracția de gaz, atât timp cât Exxon e acolo. Nici măcar rușii! Nu e admisibil ca în 2015 să le dai americanilor licența de explorare promițându-le că nu vei modifica sistemul fiscal și înainte de începerea exploatării comerciale să te răzgândești. Asta înseamnă neseriozitate, lipsă de predictibilitate și de bun simț, rele intenții. Nu așa se fac afacerile. Chiar nu poți să-ți bați joc de cel mai important partener strategic mai ales că avem mai mare nevoie noi de ei decât invers. Aici nu e loc pentru abordări populiste gen, nu ne vindem bogățiile patriei pe nimic, oricât de bine ar da în fața electoratului. Pentru că chiar nu e adevărat! Am spus de multe ori că deciziile politice care vin în contradicție cu legitățile sau cu etica afacerilor vor fi plătite scump, mai devreme sau mai târziu. Vreți să știți ce face acum Exxon? Își recalculează marja de profit și dacă nu le convine iar noi nu vom reveni la forma inițială a legii, vor renunța la exploatarea gazelor. Iar noi vom rămâne cu ele în fundul mării, pentru că după această experiență vă garantez că nimeni nu ne va mai căuta. Momentul gazului e acum nu peste 20-30 de ani când poate va fi interzis din cauza încălzirii globale. E foarte posibil…credeți-mă!

Senator independent Vergil Chiţac